Întruniri preoţeşti în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
La sediul Protopopiatului Săveni s-a desfăşurat ieri întrunirea lunară cu preoţii. Părintele Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, ne-a relatat că ordinea de zi a cuprins abordarea mai multor hotărâri şi informări de la Centrul eparhial Iaşi.
Preoţii din Protopopiatul Hârlău s-au reunit luni, 18 iunie, în şedinţa lunară. Întâlnirea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Dimitrie“ din Hârlău. Părintele Ionuţ Găină de la parohia Boscoteni a prezentat tema „Suferinţa, mijloc de îndreptare“. Părintele Nicolae Crăciun a precizat că după luările de cuvânt s-au prezentat mai multe probleme administrative.
La sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc luni, 18 iunie, întrunirea lunară cu preoţii. Referatul cu tema „Curăţirea veşmintelor preoţeşti“, a fost susţinută de pr. Ionuţ Apetrei de la parohia Dealu Mare din Dorohoi. După cum a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, după expunerea temei, mai mulţi preoţi au luat cuvântul. „Este necesar ca întotdeauna veşmintele preoţeşti să fie curate. Fiecare preot este obligat să se ocupe de spălarea veşmintelor, iar în curtea parohială ar trebui să existe un bazin special unde să fie turnată apa de la spălatul veşmintelor“, a spus pr. protopop Stelian Ciurciun. (C. Ciofu)