Întruniri preoţeşti în trei protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor
Preoţii din Protopopiatul Târgu Neamţ s-au reunit ieri în şedinţa lunară. Referatul cu tema „Medicul şi preotul la patul bolnavului“ a fost susţinut de pr. Emilian Creţu, slujitor la capela Spitalului „Sfântul Dimitrie“ din Târgu Neamţ. „Există în Biserica Ortodoxă o teologie a vindecării. Hristos Domnul are calitatea de tămăduitor. Rugăciunile pentru cei bolnavi sunt leacuri duhovniceşti prin care cel bolnav se poate vindeca“, a rezumat pr. Ioan Dogariu, protopop al Protopopiatului Târgu Neamţ. La sediul Protopopiatului Paşcani s-a derulat luni, 12 noiembrie, întrunirea lunară cu preoţii. Părintele Marius Ştefan de la parohia Găneşti a expus tema „Suferinţa şi grija faţă de semenii aflaţi în suferinţă“. „Referatul s-a axat asupra suferinţei copiilor, pornind de la un exemplu din parohie. S-au arătat trei dintre cauzele suferinţei copiilor: păcatul strămoşesc, păcatele personale ale părinţilor şi lucrarea tainică a lui Dumnezeu“, a declarat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani.
Tot luni a avut loc conferinţa preoţilor Protopopiatului Darabani, la care au participat reprezentanţi ai Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. „Părintele Radu Brânză, referent în cadrul departamentului, a prezentat referatul «Viaţa, dar al Bunului Dumnezeu». Am vizionat un film referitor la tema expusă, apoi am discutat despre protejarea, salvarea şi cultivarea vieţii, dar şi despre avort“, a relatat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. (C. Ciofu)