Ipoteştiul găzduieşte Academia Itinerantă „Andrei Şerban“
În perioada 10-24 iulie 2011, la Ipoteşti are loc cea de-a III-a ediţie a Academiei Itinerante "Andrei Şerban", organizată de Institutul Cultural Român, prin ICR New York, în parteneriat cu Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti şi Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" (gazda Atelierelor). Iniţiat în 2007 de Corina Şuteu, directorul ICR New York, proiectul este conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban, reunind actori, regizori, scriitori şi artişti vizuali. La atelierele-rezidenţă ale ediţiei din acest an este invitat artistul vizual Mircea Cantor.