IPS Mitropolit şi Exarh Petru, decorat cu medalia jubiliară a Senatului României
Duminică, 2 martie, ziua prăznuirii Sfântului Teodor Tiron, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni cu ocazia sărbătoririi a unuia din cele două hramuri ale acestui aşezământ monahal (Stareţă Egumena Macrina Ursu).
Duminică, 2 martie, ziua prăznuirii Sfântului Teodor Tiron (stil vechi), Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni cu ocazia sărbătoririi a unuia din cele două hramuri ale acestui aşezământ monahal (Stareţă Egumena Macrina Ursu).
După Sfânta Slujbă, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a rostit un cuvânt de învăţătură, în care s-a referit la viaţa Sfântului Teodor, duminica lăsatului sec de brânză şi la perioada Postului Mare „ca o perioadă de sfinţire a vieţii şi o pregătire pentru Slăvita Înviere”.
Înaltpreasfinţitul Petru l-a felicitat pe domnul Tudor Coşleţ, ex-primarul satului Ulmu, ctitor al mănăstirii de la Ulmu, cu ocazia zilei onomastice, remarcând contribuţia domniei sale la ridicarea sfântului locaş, dorindu-i multă sănătate şi ajutor de la Domnul pentru alte fapte la fel de măreţe.
Domnul Coşleţ i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Petru pentru felicitare şi l-a informat pe Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei despre mersul lucrărilor de proiectare a bisericii mari a mănăstirii de la Ulmu.
Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei i-a înmânat domnului Vitor Alexei, cunoscut prin actele sale de ajutorare a sfintelor lăcaşe, o distincţie de vrednicie ca semn de încurajare pentru alte fapte spre Slava lui Dumnezeu.
La Sfânta Slujbă au fost prezenţi mai mulţi senatori şi deputaţi de la Bucureşti. Domnul Florin Constantinescu, Vicepreşedintele Senarului României, i-a înmânat Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru medalia jubiliară a Senatului României ca semn de preţuire pentru promovarea valorilor româneşti.
Conform unei tradiţiei pentru acest sfânt aşezământ monahal, toţi creştinii, prezenţi la sfânta slujbă, au fost invitaţi la o agapă creştinească, oferită de domnul Tudor Coşleţ, ca ofrandă şi o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El.
Domnul Tudor Coşleţ este deţinătorul decoraţiei patriarhale „Ordinul Sanctus Stephanus Magnus”, distincţie bisericească acordată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. (Sursa: Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei)