IPS Petru a primit în audienţă experţi de la Iniţiativa Europeană pentru Stabilitate
La 10 decembrie, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a primit în audienţă la Sediul Mitropolitan o echipă de experţi de la Iniţiativa Europeană pentru Stabilitate (ESI).
Iniţiativa Europeană pentru Stabilitate (ESI) este o organizaţie europeană care desfăşoară cercetări socio-politice în ţările din Balcani, Caucaz şi Turcia. Cercetările se încununează cu realizarea unor filme documentare unde sunt scoase în evidenţă tradiţiile, cultura şi originalitatea fiecărei ţări.
Experţii de la ESI se află în Republica Moldova într-o vizită de cercetare în vederea realizării în primăvara anului 2012 a unui film documentar despre R. Moldova.
Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a vorbit oaspeţilor europeni despre istoria Bisericii Ortodoxe din acest spaţiu, istoricul şi activitatea Mitropoliei Basarabiei sub raport social, cultural şi misionar, responsabilitatea care-i revine Bisericii şi slujitorilor ei pentru sănătatea morală a societăţii, poziţia Mitropoliei Basarabiei faţă de anumite legi care vin în contradicţie cu morala creştină, integrarea europeană a Republicii Moldova s.a.
Grupul de experţi ESI a fost condus de către Eggert Hardten din Germania şi a inclus persoane din România, Rusia şi R. Moldova.
Întâlnirea a decurs într-o atmosferă de înţelegere reciprocă.
La întâlnire au fost prezent şi PC preot Ioan Cosoi, Vicarul Administrativ al Mitropoliei Basarabiei şi PC preot Ioan Banari.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei