IPS Teofan a sfințit sediul IȘJ Botoșani

Arhiepiscopia Iaşilor

IPS Teofan a sfințit sediul IȘJ Botoșani

Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit în urmă cu două zile sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani. Slujba a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Învățământului Botoșănean, ediția întâi, și a fost precedată de un moment festiv în cadrul căruia s-a marcat împlinirea unui an de mandat de inspector școlar general al IȘJ Botoșani al Adei Macovei. După susținerea alocuțiunilor de către reprezentanții IȘJ Botoșani și cei ai autorităților locale, a urmat dezvelirea plachetei Sălii de formare profesională, aflată în clădirea Inspectoratului. Apoi a avut loc sfințirea sediului IȘJ Botoșani de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și a icoanei Sfântului M. Mc. Gheorghe din Sala de ședințe a clădirii, realizată de către copiii de la Palatul Copiilor din Dorohoi, coordonați de directorul Marcel Dupu. La finalul slujbei de sfințire, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt în care a apreciat „lucrarea frumoasă care s-a realizat în sediul IȘJ Botoșani“. IPS Teofan i-a oferit inspectorului școlar general, Ada Macovei, o Biblie.