IPS Timotei a participat la cursurile de formare profesională de la Moneasa, Arad

Arhiepiscopia Aradului

IPS Timotei a participat la cursurile de formare profesională de la Moneasa, Arad

Una dintre cele mai importante activităţi desfăşurată în cadrul proiectului Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopia Alba Iuliei -certificarea a 460 preoţi sau reprezentanţi ai parohiilor ca manageri de proiect - se apropie de sfârşit. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a efectuat o vizită la Moneasa, locul de desfăşurare a cursurilor, pentru a împărtăşi, în nume personal şi al ierarhilor eparhiilor partenere, arhiereasca binecuvântare şi îndemnul săvârşirii lucrului bun în folosul semenilor.

Asistenţa la partea finală a cursului de dezvoltare a abilităţilor de lucru cu persoane vulnerabile a oferit prilej Chiriarhului Aradului de a sublinia importanţa misiunii pe care participanţii la curs vor trebui să o împlinească în viitor. După cum ne informează pr. Mircea Bupte, Înaltpreasfinţia Sa a apreciat profesionalimul arătat de formatori de-a lungul perioadei de instruire, menţionând totodată dificultăţile care mereu sunt aşteptate să fie rezolvate de oamenii Bisericii. Prezenţa la cursurile de formare profesională reprezintă un plus de valoare pe care cei 460 preoţi sau credincioşi din parohii îl au în momentul de faţă pentru o mai mare implicare în viaţa socială a propriilor comunităţi.

Cursurile de formare profesională s-au desfăşurat începând cu luna martie, fiind structurate în două sesiuni a câte cinci zile fiecare, fiind destinate certificării ca manager proiect, dezvoltării abilităţilor de lucru cu persoanele vulnerabile şi identificării nevoilor comunităţilor din care participanţii provin.

Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European şi se derulează în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale“, Domeniul major de intervenţie 6.2. „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii“ şi se implementează la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pe o durată de 24 luni, până la finele anului 2012.

sursa: basilica.ro