Iran: Cleric creştin condamnat la moarte refuză să apostazieze

Religia în lume

Iran: Cleric creştin condamnat la moarte refuză să apostazieze

Pastorul iranian Yousef Nadarkhani  fost judecat de către Tribunalul Revoluţionar din provincia Gilan şi condamnat la moarte pentru plecarea din sânul religiei islamice.

El a făcut apel la Curtea Supremă, care a recomandat Tribunalului Revoluţionar din Gilan să reconsidere judecata, adică să verifice dacă Yousef a fost musulman practicant sau nu. Yousef afirmă faptul că deşi a fost crescut în religia islamică, nu a fost niciodată musulman prin voia sa, credinţa şi practica sa, deci nu ar trebui privit ca un apostat.

Audierile au avut loc timp de 4 zle între 25 şi 28 septembrie. În fiecare din aceste zile, clericului i s-a cerut să renunţe la credinţa sa în Hristos şi a refuzat să facă acest lucru.

Deşi curtea a afirmat că Yousef nu a fost niciodată un practicant islamic, totuşi, prin faptul că familia sa de multe generaţii este islamică, vina de apostazie rămâne.

Creştinii din Iran se tem că acesta ar putea fi executat înainte de sosirea sentinţei de condamnare la moarte de către prizonierii din închisoare, unii dintre ei musulmani radicali.

Yousef este pastor în oraşul Rasht şi este în temniţă din octombrie 2009. Soţia sa Fatemeh a fost şi ea deţinută 4 luni în închisoare.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.opendoorsuk.org