Jihadist marocan vine la iubirea lui Hristos
Hasan era un musulman devotat dintr-o familie marocană conservatoare, până a auzit despre iubirea lui Hristos pentru lume într-un program de televiziune prin satelit realizat de International Christian Concern.
Era un musulman foarte religios şi respecta cu stricteţe toate prescripţiile islamice: „Îl iubeam şi îmi era frică de Allah. Eram înfricoşat de moarte, în special de tortura din mormânt despre care islamul învaţă. Doream să îl bucur pe Allah şi să merg în paradis, aşa că am învăţat mai multe despre islam şi am urmat învăţăturile legii Sharia. M-am alăturat grupurilor militante şi grupurilor jihadiste pentru a primi o răsplată mai mare de la Allah”.
Hasan însă a început să simtă o îndoială, cănd a învăţat că religia sa le porunceşte să ucidă necredincioşii şi iudeii. „Când am întrebat acest lucru, nimeni nu a putut să îmi dea un răspuns direct. Am început să-i cer lui Allah să mă ajute şi să mă călăuzească. Am deschis televizorul şi am auzit de creştinism şi de Hristos. Am început să citesc Biblia online. Viaţa mea s-a schimbat şi am devenit un nou om Hristos”.
ICC are un program de misiune creştină prin satelit, prin care mulţi oameni vin la Dumnezeu, fie că sunt de alte religii, fie că sunt creştini, însă nu practică religia iubirii lui Hristos.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.persecution.org