La Drobeta Turnu Severin va avea loc Olimpiada de Religie - faza judeţeană
Sâmbătă, 19 martie la Drobeta Turnu Severin se va desfăşura Olimpiada de Religie pentru Cultul Ortodox, faza judeţeană, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.11 din municipiu.
Vor participa un număr de 250 de elevi,sub îndrumarea profesorilor de religie mehedinţeni, iar pentru fiecare nivel de clasă (VII – XII) elevul clasat pe locul I, se va califica pentru faza naţională dacă a obţinut minimum 90 de puncte.
Subiectele vor sosi sigilate de la Inspectoratul general pentru Religie şi vor fi abordate, la nivelul ambelor secţiuni – liceu şi gimnaziu, din punct de vedere religios-moral, cu aplicabilitate şi exemplificare în realitatea socială.
Conscursul va începe la ora 09.00.
Faza naţională a Olimpiadei de Religie (Cultul Ortodox) se va desfăşura la Galaţi, între 17-21 aprilie.
În situaţia necalificării elevilor din cauza neobţinerii punctajului minim, de 90 de puncte, sau a lipsei de concurenţi la un nivel de clasă, locurile rămase neocupate nu se vor redistribui pentru celelalte niveluri.
Tematica pentru olimpiadă (etapa judeţeană) cuprinde materia studiată în timpul celor 2 semestre, conform Programelor şcolare în vigoare pentru disciplina Religie, încadrându-se între următoarele repere:
Clasa a VII-a: Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie până la Legea cea nouă - Fericirile (inclusiv), Conform Programei şcolare revizuite, aprobată prin ordinul ministrului nr. 5097/ 09.09.2009.
Clasa a VIII-a: Crezul – sinteza învățăturii creștine până la Călătorind cu Dumnezeu - pelerinajul la biserici și mănăstiri (inclusiv), Conform Programei şcolare, aprobată prin ordinul ministrului nr. 5097/ 09.09.2009.
Clasa a IX-a: Adorarea lui Dumnezeu până la Monahismul – formă a spiritualității creștine (inclusiv), Conform Programei şcolare, aprobată prin ordinul ministrului nr. 5230 / 01.09.2008.
Clasa a X-a: Relaţia omului cu Dumnezeu până la Rugăciune și reconciliere (inclusiv), Conform Programei şcolare, aprobată prin ordinul ministrului nr. 5230 / 01.09.2008.
Episcopia Severinului si Strehaiei, www.episcopiaseverinului.ro