La nivel mondial, bolile cronice netransmisibile fac cele mai multe victime
Potrivit specialiştilor prezenţi la Congresul Naţional privind Bolile Cronice Netransmisibile organizat la Bucureşti, în prezent, la nivel mondial, bolile cronice netransmisibile constituie principala cauză de deces, cu peste 39 milioane de victime anual.
Potrivit specialiştilor prezenţi la Congresul Naţional privind Bolile Cronice Netransmisibile organizat la Bucureşti, în prezent, la nivel mondial, bolile cronice netransmisibile constituie principala cauză de deces, cu peste 39 milioane de victime anual. Manifestarea a găzduit, pe parcursul a două zile, dezbateri ce au avut ca scop identificarea de soluţii eficiente pentru a genera practici de combatere a acestor patologii.
Factorii de risc responsabili de creşterea numărului de persoane afectate de boli cardiovasculare, cancer, diabet şi boli respiratorii sunt stilul de viaţă, alimentaţia, sedentarismul, fumatul, alcoolul. „Impactul clinic al unei boli cronice netransmisibile schimbă ireversibil viaţa pacientului. Diabetul, bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare, bolile cronice pulmonare sau cancerul impun o medicaţie strictă şi costisitoare, iar pe lângă durerea fizică pricinuită, aceste boli au şi un important impact psihologic“, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române, prezent la Congres. Acesta a mai precizat că prevenţia presupune intensificarea educaţiei, dar şi finanţare, referindu-se şi la necesitatea unor reglementări legislative în rândul producătorilor de alimente.