La Râmnicu Vâlcea a fost inaugurată Biblioteca „IPS Gherasim Cristea”

Arhiepiscopia Râmnicului

La Râmnicu Vâlcea a fost inaugurată Biblioteca „IPS Gherasim Cristea”

Ieri, 4 octombrie 2011, în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a avut loc inaugurarea Bibliotecii „IPS Gherasim Cristea”, situată lângă Palatul Arhiepiscopal.

Clădirea ce găzduieşte Biblioteca, este fostul „Chioşc episcopal”, construit în jurul anului 1890, în timpul Episcopului Ghenadie Enăceanu, în stil japonez sub formă de pagodă, cu verande de jur împrejurul încăperii din centru, cameră ce e luminată de patru ferestre. A servit drept birou de lucru al episcopului pe timpul verii. O alee străjuită de brazi seculari leagă chioşcul de Palatul Arhiepiscopal.

Biblioteca a fost organizată aranjată de către doamna Eleonora Grecu, fost bibliotecar la Academia Tehnică Militară din Bucureşti. Fondul de carte al bibliotecii, însumând un număr de 4500 de volume, provine din biblioteca personală a Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, conţinând titluri cu caracter religios, istoric, literar, filozofic şi psihologic.

La eveniment au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi ale lumii culturale vâlcene, preoţi şi invitaţi.

sursa: arhiram.ro