Lansarea proiectului „Fii apicultor, fii darnic!”, la Râmnicu-Vâlcea
Sala de conferințe „Emaus” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, din Râmnicu Vâlcea, a găzduit ieri, 31 ianuarie 2014, de la orele 12.00, Conferinţa de lansare a proiectului „Fii apicultor, fii darnic!”.
Proiectul este cofinanţat de Federația Filantropia a Patriarhiei Române în parteneriat cu Banca Comercială Română și Fundația Erste, iar beneficiarul contractului de finanţare este Asociația Codrii Mamului-Fumureni, care implementează acest proiect în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului.
Scopul general al proiectului constă în consolidarea capacității organizațiilor membre a Federației Filantropia a Patriarhiei Române de a fi parteneri mai eficienți în domeniul incluziunii sociale a persoanelor provenind din grupuri vulnerabile și are ca obiectiv principal creşterea şanselor de integrare socială a unor persoane provenind din categorii sociale defavorizate, precum şi capacitatea acestora de autoajutorare.
La eveniment a luat parte şi Preasfințitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit un cuvânt de binecuvântare. Au mai rostit alocuţiuni doamna Avocat Elena Ramona Băcăran, preşedintele Asociaţiei Codrii Mamului-Fumureni, care a făcut o succintă prezentare a Asociaţiei Codrii Mamului-Fumureni – membră a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române, Părintele Ionuţ Sandu, responsabil proiect din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, care a prezentat proiectul şi paşii de implementare a acestuia, şi ec. Ion Cosmin, Directorul executiv al Camerei Agricole Vâlcea.
Printre invitaţi s-au mai aflat Părintele Ion Predescu, Consilier Social-Misionar al Arhiepiscopiei Râmnicului, părinţii protopopi şi preoţi apicultori.
La finalul întrunirii au avut loc dezbateri pe marginea proiectului şi alegerea celor 10 preoţi apicultori care se vor implica în buna desfăşurare a proiectului.
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 6 luni, principalele activităţi fiind împărţite astfel:
- Conferinţa de lansare a proiectului – ianuarie 2014;
- Selecţia beneficiarilor – februarie 2014;
- Desfăşurarea cursurilor de formare teoretică şi practică pentru dobândirea principalelor cunoştinţe de apicultură şi promovarea examenului final – februarie–iunie 2014;
- Sesiune de formare şi consiliere pentru beneficiarii proiectului – mai 2014;
- Organizarea unei colecte de miere, începând cu a X-a lună după implementarea proiectului – aprilie–iunie 2015;
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 30 de tineri şi adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, din judeţul Vâlcea, care provin din familii cu situaţii materiale modeste şi manifestă capacitatea de a învăţa şi practica o meserie nouă, având ca mentori 10 preoţi apicultori din Arhiepiscopia Râmnicului.
În cadrul parteneriatului dintre Arhiepiscopia Râmnicului cu Asociația Codrii Mamului-Fumureni, pe perioada desfășurării proiectului, cei 30 de tineri şi adulţi vor beneficia de consiliere religios-morală şi incluziune socială, în vederea deprinderii capacităţii de a ajuta şi sprijini grupuri vulnerabile aflate în situaţii de risc.
(Sursa: arhiram.ro)