Lecţia globală pentru educaţie
Astăzi, de la ora 12:00, la Liceul de informatică "Grigore Moisil" va fi marcată Săptămâna Globală de Acţiune a Campaniei Globale pentru Educaţie. Elevii şi cadrele didactice din acest liceu, alături de reprezentanţii World Vision România, participă la lecţia unică pe care o vor parcurge sute de mii de copii şi adulţi din întreaga lume, "vor discuta despre problemele cu care se confruntă sistemul educaţional din ţara noastră şi vor asculta mărturii ale unor bursiere World Vision România - beneficiare ale proiectului de burse "Vreau în clasa a noua". La nivel naţional, Campania Globală pentru Educaţie este coordonată de organizaţia "Salvaţi Copiii". În acest an, tema campaniei o reprezintă importanţa accesului la educaţie al fetelor şi femeilor de pretutindeni.