Liceul „Moldova“ din Tg. Frumos, închis din cauza frigului
Consiliul de administraţie de la Liceul pentru elevi cu deficienţe de vedere cu clasele I-XII „Moldova“ din Târgu Frumos a decis suspendarea cursurilor pentru săptămâna 30 ianuarie - 3 februarie, această şcoală fiind singura de pe raza judeţului Iaşi la care s-a decis încetarea activităţii, potrivit Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi. „S-a decis suspendarea cursurilor întrucât centrala termică nu funcţionează la parametrii normali, toate orele urmând să fie recuperate conform unei programări. ISJ monitorizează în continuare situaţia în judeţ, atenţionând directorii unităţilor şcolare să verifice asigurarea unor temperaturi optime în sălile de clasă, existenţa autorizaţiei ISCIR pentru centralele termice, asigurarea cu combustibil în cantităţi suficiente, activitatea responsabilului cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor (RSVTI), dar şi realizarea curăţirii căilor de evacuare a fumului“, a declarat d-na prof. Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi. De asemenea, ISJ a recomandat monitorizarea prezenţei elevilor şi a cadrelor didactice la ore şi luarea tuturor măsurilor necesare pentru remedierea disfuncţiilor. „Acolo unde se constată absenţe nejustificate ale elevilor, cadrele didactice au fost rugate să ia legătura cu familiile pentru a verifica dacă aceştia nu sunt în pericol“, a mai spus Sabina Manea.