Liturghie arhierească la Biserica Bărboi din Iaşi
La Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel"-Bărboi din Iaşi au debutat astazi evenimentele prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la redeschiderea sfântului lăcaş.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, a fost pomenit vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, care a avut un rol important în demersurile pentru restaurarea sfântului lăcaş. La final, PS Ioachim Băcăuanul a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la redeschiderea Bisericii Bărboi. De asemenea, pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În această seară, la Biserica Bărboi a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar numărul 1. În cadrul acestei întruniri, pr. Ovidiu Ciobotaru, de la parohia „Sfântul Pantelimon“ din Iaşi, a susţinut referatul cu tema „Biserica Ortodoxă în vremuri de prigoană şi de libertate“. De la ora 17:00 a fost vizionat filmul documentar din arhiva parohiei, care cuprinde imagini din timpul lucrărilor de consolidare şi restaurare a ansamblului arhitectural Bărboi (1984-1988). De asemenea, documentarul mai cuprinde imagini de la slujba de resfinţire, oficiată de Preafericitul Teoctist pe 27 noiembrie 1988. La Teatrul Luceafărul din Iaşi va avea loc miercuri, 27 noiembrie, de la ora 18:00, seara cultural-aniversară „Bărboi - Biserică tezaur a Ortodoxiei“. Invitaţii evenimentului, moderat de Grigore Elisei, vor fi academicianul Răzvan Teodorescu, academicianul Mihai Cimpoi din Chişinău, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, şi poetul Nicolae Dabija. Tema dezbaterii va fi „Salvarea şi conservarea patrimoniului arhitectural bisericesc în perioada comunistă“. În partea a doua a programului va avea loc un moment artistic susţinut de tenorul Mihail Munteanu din Chişinău, de Corala „Sfântul Ierarh Leontie“ din Rădăuţi şi de Corul „Aletheia“ al Bisericii Bărboi din Iaşi.