Liturghie arhierească la Catedrala oraşului Gura Humorului
Catedrala "Naşterea Maicii Domnului" din Gura Humorului a fost neîncăpătoare de numărul mare de credincioşi prezenţi duminică, 15 decembrie 2013, la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de IPS Arhiepiscop Pimen, care a împărtăşit oamenilor un cuvânt de învăţătură legat de evanghelia zilei.
În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala "Naşterea Maicii Domnului" din Gura Humorului. De dimineaţă, ierarhul a fost întâmpinat în faţa lăcaşului de închinăciune, sfinţit acum doi ani de zile de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de ierarhi ai Bisericii noastre. Din soborul preoţilor a făcut parte şi pr. Minu Mititelu, protopop al Protopopiatului Suceava 2. Credincioşii din tot oraşul au fost prezenţi în număr mare la acest moment de rugăciune, mulţi dintre ei primind Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. IPS Arhiepiscop Pimen a amintit că în pericopa evanghelică citită în cadrul slujbei Mântuitorul ne învaţă că nu putem avea parte de împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu participăm la Sfânta Liturghie, împărtăşindu-ne după ce ne spovedim. "Viaţa veşnică o dobândim prin faptele cele bune, prin curăţia vieţii, prin citirea cărţilor de zidire sufletească şi a cuvântului Sfintei Scripturi. Toate acestea trebuie împlinite prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Rugăciunile de dimineaţă şi de seara sunt de mare folos pentru că acolo se amintesc de obicei păcatele pe care le facem. Astfel ne dăm seama de greşelile făcute. Mântuitorul ne arată prin pilda care s-a citit astăzi (n.r. duminică) că Dumnezeu pofteşte pe toţi la El", a spus Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor. Părintele paroh Mircea Nuţu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Pimen pentru bucuria pe care a împărtăşit-o prin Sfânta Liturghie. "Ori de câte ori poposeşte în mijlocul credincioşilor din Gura Humorului, IPS Pimen ne aduce curajul de a ne lupta să rămânem în dreapta credinţă. Înaltpreasfinţia Sa ne aduce acea lumină pentru a desluşi drumul care duce spre împărăţia lui Dumnezeu. Vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi pe parcursul anilor, dar mai ales pentru mângâierea sufletească oferită în acest an familiei noastre, care păstrează în suflet amintirea părintelui Vasile Nuţu, pe care l-aţi iubit şi povăţuit cu multă dragoste părintească", s-a exprimat pr. paroh Mircea Nuţu. După citirea rugăciunii de dezlegare, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor i-a miruit pe toţi credincioşii.