Liturghie arhierească la Titerleşti

Episcopia Severinului şi Strehaiei

Liturghie arhierească la Titerleşti

În Duminica a XVII-a după Rusalii, pe 19 ianuarie 2014, credincioşii parohiei Titerleşti, Protopopiatul Baia de Aramă, vor primi vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Ierarhul mehedinţean va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească la biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi”, începând cu ora 09.30.

Răspunsurile liturgice vor fi date de un grup psaltic alcătuit din câţiva membri ai Corului Kinonia.

Părintele paroh Vasile Ganţu, protoiereu de Baia de Aramă, invită enoriaşii la această sărbătoare a parohiei, unde se vor putea ruga alături de ierarhul lor şi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi” a fost construită în 1825 şi se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MH-II-m-B-10424.

(Sursa: episcopiaseverinului.ro)