Cuvântul lui Dumnezeu trebuie sădit în sufletele tuturor copiilor indiferent de mediul din care provin, şcoala unde învaţă sau capacitatea lor de înţelegere etc. Fiecare are nevoie de învăţătura creştină, unii dintre noi poate mai mult decât alţii. În şcolile speciale încercăm să transmitem copiilor învăţătura creştină de bază, astfel încât ei să aibă un comportament adecvat faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de cei din jurul lor şi pentru ca să nu se simtă singuri într-o împrejurare grea a vieţii lor. Comportamentul moral-religios trebuie modelat în aşa fel încât să ducă la formarea unei atitudini corecte faţă de societate, faţă de muncă, faţă de învăţătură. Copiii trebuie învăţaţi să nu fie indiferenţi dacă alături se află un copil cu nevoi speciale, să fie sensibili, să acorde ajutor, să se îngrijească pe ei şi pe cei din jur, să se implice.

Aici, la şcoala specială, majoritatea copiilor provin din centrele de plasament: copii abandonaţi, copii privaţi de iubirea maternă, frustraţi de mediul familial, instituţionalizaţi. Se simt efectele lipsei familiei: nu mai au orizont, au mai puţină creativitate, comunicarea este strict instinctuală şi nevoia aceasta de afectivitate, de iubire, de înţelegere nu este în totalitate împlinită.

Ora de religie cu copiii cu deficienţe mintale sau comportamentale se desfăşoară mai mult pe baza materialelor cu suport intuitiv, adaptate nevoilor lor. Sunt folosite şi manuale pentru învăţământul de masă, însă de aici profesorul selectează conţinuturile potrivite capacităţilor lor de înţelegere. Anumite metode însă sunt general valabile, nu se aplică doar în cadrul orelor de religie, şi mă refer aici la nevoia acestor copii de a fi ascultaţi. Oricând şi în orice circumstanţe, ei trebuie ascultaţi, trebuie îndemnaţi să-şi exprime gândurile, sentimentele, comportamentele, aşa cum sunt ele în realitate trăite. Doar astfel vom avea posibilitatea să-i descoperim cu adevărat.

În cazul copiilor cu autism, deşi aceştia beneficiază de sprijinul total al familiilor, metodele de predare a religiei diferă, pentru că autistul are tendinţa de a exclude persoanele din jur, le percepe ca pe nişte obiecte, ca pe nişte instrumente cu care se poate juca, de care se poate ajuta să facă anumite lucruri. Chiar dacă cel din jurul lui reacţionează afectiv, copilul autist nu-l percepe ca pe o persoană.

Cu aceşti copii speciali se comunică prin pictograme, informaţia ajungând prin intermediul simbolurilor. Înainte de a merge la oră, fotografia profesorului este expusă în faţa lor, pentru ca ei să intre, uşor, uşor, în contact cu el, să se familiarizeze cu chipul acestuia.

Specialistul lucrează cu copilul autist pe domeniul cognitiv, pentru a-i recupera gândirea, lucrează cu el la socializare, la autonomia personală, însă suportul familiei este esenţial. Copiii cu autism găsesc anumite sunete pentru a exprima nişte sentimente, iar cu timpul noi le cunoaştem şi le decriptăm, având astfel posibilitatea să-i înţelegem şi să le transmitem sentimentul nostru de ocrotire, să le insuflăm dragostea noastră, pentru că în faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali. Aici avem şansa de a ne mântui prin greutatea muncii, dăruind copiilor ceea ce au ei mare nevoie, iubire creştină.

* Cristina Popa este profesor de religie la Şcoala Specială "Constantin Păunescu" Iaşi