Lucrări de restaurare la Castelul Peleș

Social

Lucrări de restaurare la Castelul Peleș

Au început lucrările de restaurare la două dintre secţiunile Castelului Peleş, respectiv, "Terasa cu busturi" şi "Terasa Fântânii lui Adonis" (terasa de sud-est), anunță Institutul Naţional al Patrimoniului (INP).

 

Lucrările principale de restaurare care vor fi executate la cele două zone presupun consolidarea porţiunilor de zid prăbuşite de la Terasa Fântânii lui Adonis, refacerea zidăriei din piatră, refacerea pavajelor, curăţarea şi tratarea tuturor elementelor din piatră cu remontarea acestora pe poziţiile iniţiale, consolidarea coloanelor fântânii centrale şi a coloanelor foişorului la Terasa cu busturi şi refacerea gazonului pe strat geodren, informează joi un comunicat de presă al INP.

Lucrările urmează a fi executate în decursul a 12 luni, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 955.769,75 lei cu TVA inclus.

Restaurările au ca sursă de finanțare Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, INP fiind mijlocitorul acestor lucrări, și, totodată, instituţia abilitată să finanţeze şi să urmărească execuţia lucrărilor de restaurare şi conservare.

Statul român, prin protocolul încheiat cu Casa Regală a României, în anul 2010 şi reînnoit în anul 2012, reprezentat de Ministerul Culturii, şi-a asumat obligaţia ca pe perioada în care va administra Muzeul Naţional Peleş să investească în lucrări de punere în siguranţă şi punere în valoare a Complexului Peleş.

"Institutul Naţional al Patrimoniului, printr-un gest simbolic, de ziua onomastică a regelui Mihai, anunţă în mod oficial începerea lucrărilor de reabilitare a Castelului Peleş", a menționat Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Naţional al Patrimoniului, adăugând că "restaurarea Complexului Peleş reprezintă un act de demnitate naţională şi un mesaj de încurajare pentru investiţia în monumentele istorice de importanţă universală".

Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite Regelui Mihai în urma unei decizii de retrocedare, pe 1 martie 2007. În iunie 2008, Regele Mihai s-a întors oficial la castelul Peleş, redevenit domeniu regal, după 60 de ani.

*****

Reşedinţă de vară a primului cuplu regal al României, Regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta, castelul Peleş a fost construit între anii 1873 şi 1914, la dorinţa suveranului, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman.

Lucrările de construire a castelului Peleş au început în anul 1873 pe terenul denumit iniţial Piatra Arsă şi ulterior domeniul regal de la Sinaia și a fost decorat de celebrii creatori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena.

Castelul este considerat cel mai important ansamblu arhitectonic de tip istorist din România, având caracter de unicat şi prin valoarea sa istorică şi artistică. Castelul Peleş este înconjurat de şapte terase decorate, situate la cote de nivel diferite, cu statui aparţinând sculptorului italian Romanelli, concepute în stilul neorenaşterii italiene, cu fântâni, vase ornamentale şi coloane sculptate în piatră şi marmură.

Monumentul a fost reşedinţă regală (1883 - 1947), naţionalizat în 1948, muzeu din 1953 până în 1975 şi din 1990 până azi. Din anul 2007, castelul a devenit proprietate a Regelui Mihai şi instituţie publică administrată de statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa, Complexul Muzeal Peleş are un aflux de peste 350.000 turişti anual.