Liderul Bisericii Anglicane va demisiona din funcţie

Religia în lume

Liderul Bisericii Anglicane va demisiona din funcţie

    • Liderul Bisericii Anglicane va demisiona din funcţie
      Liderul Bisericii Anglicane va demisiona din funcţie

      Liderul Bisericii Anglicane va demisiona din funcţie

Dr. Rowan Williams, Arhiepiscopul de Canterbury, liderul religios al anglicanilor a anunţat că va demisiona din oficiul său în decembrie anul curent, în mijlocul controverselor pe tema hirotoniei femeilor şi a parteneriatelor între persoane de acelaşi sex.

Acesta va ocupa funcţia de Decan la Colegiul Magdalene de la Universitatea din Cambridge. „A fost un imens privilegiu să slujesc ca Arhiepiscop de Canterbury în ultimul deceniu, şi plecarea mea nu a fost o decizie simplă” a spus Williams. El nu a dat un motiv concret pentru hotărârea de a demisiona, spunând doar „după 10 ani e potrivit să te rogi şi să reflectezi, să-ţi revezi opţiunile din trecut”.

Arhiepiscopul are 61 de ani şi este episcop de 20 de ani. A fost liderul anglicanilor 10 ani. Vârsta obişnuită de retragere a episcopilor anglicani este de 70 de ani, însă agenţia Reuters a menţionat că recentele tulburări din Biserica Angliei în ceea ce priveşte hirotonia femeilor şi homosexualitatea în Biserică au fost principalele raţiuni de a se retrage.

De ani buni, Williams a încercat să ţină împreună cei 80 de milioane de credincioşi anglicani, deşi diferenţele dintre ei erau din ce în ce mai mari.

În vreme ce Biserica Episcopală (corpul anglican din Statele Unite) a suferit din cauza plecării a zeci de mii de oameni din cauza clericilor homosexuali, Williams a reuşit să-i păstreze în comuniunea anglicană. Un număr de episcopi demisionari au intrat în Biserica Romano-Catolică, care păstrează tradiţiile în aceste privinţe. Arhiepiscopul anglican a vorbit şi despre enorma presiune pe care a suferit-o din partea părţilor centrifuge ale Bisericii sale.

Primul Ministru al Marii Britanii, David Cameron, a fost primul care l-a omagiat pe Williams: „Ca om de mare învăţătură şi smerenie, el a condus Biserica în timpuri de provocare şi schimbare. A căutat să unească diferitele comunităţi şi a oferit un sens profund uman de învăţătură morală, şi a fost respectat de oameni de alte credinţe sau cu niciuna”.

Arhiepiscopul de York, Dr. John Sentamu, a fost numit neoficial ca favorit în succesiunea anglicană, ceea ce l-ar face primul lider anglican de culoare din istorie.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.christianpost.com