Nigeria: creştinii cer ajutor musulmanilor împotriva sectei teroriste Boko Haram

Religia în lume

Nigeria: creştinii cer ajutor musulmanilor împotriva sectei teroriste Boko Haram

    • Nigeria: creştinii cer ajutor musulmanilor împotriva sectei teroriste Boko Haram
      Aspect din timpul slujbelor de înmormântare a victimelor atacului ucigaş din Madalla.

      Aspect din timpul slujbelor de înmormântare a victimelor atacului ucigaş din Madalla.

În ziua de 1 februarie 2012, creştinii din Nigeria s-au strâns pentru a-şi plânge şi îngropa morţii, după explozia de violenţă din ultimele zile.

Secta islamistă şi teroristă Boko Haram şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul cu bombă care a distrus Biserica Catolică Sfânta Tereza din Madalla, la marginea oraşului Abuja, a ucis 37 de oameni şi a rănit grav 57.

În faţa acestei furtuni de violenţă şi de moarte, Asociaţia Creştină a Nigeriei (CAN) a intrat în contact cu instituţiile şi conducătorii religioşi musulmani din Nigeria pentru a cere ajutor împotriva valului de ucideri şi atacuri cu bombă săvârşite de grupul terorist Boko Haram.

Apostle John Eche, liderul de tineret al CAN a cerut nigerienilor să se ridice împotriva terorii, relatează cotidianul Nigerian Tribune. Eche a cerut tuturor oamenilor, indifferent de religia lor, să se unească pentru a denunţa şi opri violenţa ucigaşă din ţară.

Eche doreşte concret ca musulmanii să denunţe la poliţie membrii sectei islamiste, care se adăpostesc printre cetăţeni paşnici. El a spus că atacurile sectei sunt uneori încurajate sau tolerate de populaţia musulmană şi că dacă islamicii ar respinge total secta, ea nu ar mai putea să existe.

El a chemat liderii musulmani nu numai să vorbească împotriva grupului terorist, ci să acţioneze împotriva lui.  

Michael Kehinde Stephen, lider al Bisericii Metodiste din Nigeria a fost de acord că musulmanii şi creştinii trebuie să acţioneze împreună împotriva sectei Boko Haram. Nigeria este îm pragul unui război civil, datorită acestui grup armat, care foloseşte atacul cu bombă pentru intimidarea, alungarea şi uciderea creştinilor din ţară.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://global.christianpost.com