Papa Benedict al XVI-lea se retrage începând cu 28 februarie

Religia în lume

Papa Benedict al XVI-lea se retrage începând cu 28 februarie

    • Papa Benedict al XVI-lea se retrage începând cu 28 februarie
      Papa Benedict al XVI-lea se retrage începând cu 28 februarie

      Papa Benedict al XVI-lea se retrage începând cu 28 februarie

Papa Benedict al XVI-lea îşi anunţă demisia începând cu 28 februarie, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Papa Benedict al XVI-lea îşi anunţă demisia începând cu 28 februarie, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului. "Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)", a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără recedent în istoria Bisericii Catolice.

Papa Benedict al XVI-lea, 85 de ani, şi-a anunţat personal demisia, declarându-se pe deplin conştient de gravitatea gestului său, transmit luni agenţiile internaţionale de ştiri. El a explicat că nu mai avea forţele necesare pentru a conduce Biserica, din cauza vârstei. Scaunul papal va rămâne vacant până la alegerea unui succesor, a precizat Vaticanul. Un oficial al Vaticanului a spus că se aşteaptă ca perioada dintre demisia lui Benedict al XVI-lea şi alegerea succesorului acestuia să fie cât mai scurtă cu putinţă.

Papa Benedict al XVI-lea s-a născut la 16 aprilie 1927 Marktl am Inn, Bavaria. Înainte de a deveni papă numele lui era Joseph Alois Ratzinger. A fost ales la 19 aprilie 2005 ca succesor al papei Ioan Paul al II-lea.

Este cel de-al 265-lea Papă în istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani.
Înaintea alegerii sale ca papă cardinalul Ratzinger a fost decan al colegiului cardinalilor, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei şi preşedinte al Comisiei pontificale teologice internaţionale.

Papa Benedict al XVI-lea este cel mai în vârstă papă ales de la papa Clement al XII-lea în 1730 şi primul pontif german după olandezul-german Adrian al VI-lea din perioada 1522-1523.

Ultimul papă cu numele de Benedict, Benedict al XV-lea a servit ca pontif din 1914 până în 1922, pontificatul său fiind legat de Primul Război Mondial.

Alegerea numelui de Benedict are importanţă simbolică. Ziua de naştere a noului papă, 16 aprilie, este sărbătoarea Sfântului Benedict Iosif Labre (26 martie 1748 - 16 aprilie 1783), cunoscut ca Sfântul Pelerin.