Președintele creștin al Nigeriei amenințat cu moartea

Religia în lume

Președintele creștin al Nigeriei amenințat cu moartea

    • Președintele creștin al Nigeriei amenințat cu moartea
      Președintele creștin al Nigeriei amenințat cu moartea

      Președintele creștin al Nigeriei amenințat cu moartea

Președintele nigerian, Goodluck Jonathan a primit câteva mesaje de la secta teroristă Boko Haram în care era îndemnat să se convertească ls islam sau să demisioneze. În caz contrar el s-ar afla în primejdie de moarte.

Purtătorul de cuvânt al președinției a spus că atunci când președintele a fost votat, toată lumea știa că este creștin, așa că nu este cazul să se comenteze astfel de mesaje.

„Ca președinte, Johnatan este deopotrivă președintele musulmanilor și creștinilor” a spus acesta.
Același mesaj îl cataloga pe Obama ca fiind teroristul global.
Nigeria este frământată de atacurile repetate ale acestei secte islamice teroriste, iar creștinii trăiesc în frică.


Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.persecution.org