Tensiuni pe tema Muntelui Templului din Ierusalim

Religia în lume

Tensiuni pe tema Muntelui Templului din Ierusalim

    • Tensiuni pe tema Muntelui Templului din Ierusalim
      Tensiuni pe tema Muntelui Templului din Ierusalim

      Tensiuni pe tema Muntelui Templului din Ierusalim

Membri ai comunităţii evreieşti din Israel au respins afirmaţiile preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, care a spus că iudeii au încercat să îi fure pe creştini şi musulmani de sanctuarele lor şi că Ierusalimul va fi pentru totdeauna arab, islamic şi creştin.

Cu ocazia celei de-a 43-a comemorări a celor ucişi de actul criminal de la Moscheea Al Aqsa, preşedintele Palestinian a spus: „Atacul incendiar a fost opera unor fanatici criminali şi s-a întîmplat chiar sub nasul autorităţilor de ocupaţie israeliene. Scopul lor este de a fura musulmanilor şi creştinilor sanctuarele lor, să distrugă moscheea Al Aqsa şi să clădească un templu iudaic” pentru agenţia Palestinian News Network.

Moscheea Al Aqsa, cel de-al treilea loc sfânt al islamicilor este în vechea cetate a Ierusalimului pe Muntele Templului, un loc considerat cel mai sfânt pentru toate trei religiile cărţii. Se crede că aici a fost Templul iudaic înainte de distrugerea lui de către romani în anul 70 A.D.

Atacul din 1969 a fost făcut de Denis Michael Rohan, care a dat foc moscheii şi a distrus o parte din ea, precum şi o strană veche de 1000 de ani. Rohan este un creştin evanghelic din Australia, cu probleme mentale, care a vrut să distrugă moscheea pentru a grăbi a doua venire a lui Hristos.

Abbass a spus că Ierusalimul este inima identitiăţii palestinene şi rămâne capitala eternă a statului palestinian.

Oficialul a adăugat că nu va fi pace, securitate şi stabilitate până ocupaţia şi coloniştii vor dispărea din Ierusalim.

Reprezentantul evreu al Uniunii Ortodoxe din New York a spus că remarcile preşedintelui Palestinian sunt scandaloase: „Existenţa celor două temple nu este doar posibilă. E o realitate că Ierusalimul a fost capitala Israelului de pe vremea Împăratului David. E o realitate că în Israelul modern toate sfintele locuri sunt protejate şi deschise popoarelor de toate credinţele. E o realitate că Ierusalimul este şi va rămâne un oraş unit, capitala Israelului şi a poporului evreu pentru totdeauna”.

Primul Ministru al Israelului Benjamin Netanyahu s-a declarat „dezamăgit de comentariile lui Abbas şi a spus că ele sunt ecoul unor teorii ale conspiraţiei scandaloase despre Muntele Templului, care sunt domeniul elementelor extremiste”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://global.christianpost.com