Vatican către ONU: toţi părinţii au dreptul să-şi educe copiii

Religia în lume

Vatican către ONU: toţi părinţii au dreptul să-şi educe copiii

    • Vatican către ONU: toţi părinţii au dreptul să-şi educe copiii
      Vatican către ONU: toţi părinţii au dreptul să-şi educe copiii

      Vatican către ONU: toţi părinţii au dreptul să-şi educe copiii

„Statul trebuie să respecte alegerile părinţilor pentru copiii lor şi să evite încercările de îndoctrinare ideologică” a spus observatorul permanent pentru misiune al Sfântului Scaun la Naţiunile Unite.

Părinţii au dreptul de a alege şcoala pentru copiii lor şi trebuie să aibă libertatea aceasta facilitată de către stat.

Un număr tot mai mare de părinţi au ales să-şi educe copiii acasă datorită calităţii slabe a învăţământului şi pentru că şcolile din Statele Unite promovează valori aflate în contradicţie cu moralitatea creştină.

În iulie anul trecut, Guvernatorul Californiei, Jerry Brown, a semnat o decizie prin care obligă şcolile să predea cursuri despre rolul şi contribuţia homosexualilor în istoria americană.

„Scopul acestei decizii este evident, acela de a promova acceptarea socială a homosexualităţii, transexualităţii către toţi copiii şi să reducă la tăcere pe cei care au credinţe religioase şi morale împotriva acestui stil de viaţă anormal” a spus Brad Dacus, preşedinte ale organizaţiei Pacific Justice Institute.

Problema este însă mult mai gravă. Şcolile din California au implementat deja programe cu orientare homosexuală, programe de travestiţi, precum şi lecţii în care copii vorbesc despre homosexuali.  

În multe naţiuni, inclusiv cea românească, părinţii nu au dreptul la alegerea educaţiei copiilor lor. Congresul Brazilian a decretat că şcoala acasă încalcă Constituţia, Codul Penal, legile ţării etc.

Recunoaştea din partea Vaticanului a dreptului părinţilor de a-şi educa singuri copiii deschide o nouă epocă, în care drepturile părinţilor vor fi mai importante decât legile ţării, uneori parazitate de corectitudine politică, decreştinate şi uneori agresive la adresa  moralităţii creştine.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.lifesite.ne