În cuvintele nu iubiţi lumea (I Ioan 2, 15), lumea nu înseamnă deloc ceea ce înseamnă în cuvintele: căci Dumnezeu aşa a iubit lumea (Ioan 3, 16).

În cele din urmă, prin lume se înţelege neamul omenesc cel căzut, care este, în acelaşi timp, iubit de Dumnezeu. Dumnezeu datorită acestui lucru a şi hotărât să-l mântuiască, dându-L pentru el pe Fiul Său Cel Unul Născut. Iar în cele dintâi se înţelege acea parte a neamului omenesc care nu vrea să ştie de Dumnezeu şi nu se îngrijeşte să-I facă pe plac; toată grija este pentru propria plăcere prin satisfacerea patimilor sale, de moarte nu pomeneşte şi la viaţa viitoare nu se gândeşte. Faţă de lumea aceasta Dumnezeu nu binevoieşte şi îşi întoarce faţa de la ea, nu o iubeşte şi oamenilor le porunceşte să nu o iubească.

Astfel, din cuvintele Dumnezeu aşa a iubit lumea, nu rezultă că şi noi trebuie să iubim lumea fără nici o limită, ci se cuvine să adăugăm: cu excepţia acelei lumi pe care Dumnezeu nu o iubeşte şi de care ne porunceşte să fugim sau pe care ne porunceşte să nu o iubim. Căci, iubind această lume, nu-L putem iubi pe Dumnezeu - şi nu ne putem mântui sufletul.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 304)