Cred că este și de datoria mea să vorbesc în linii mari despre răspunsul creștinismului referitor la schimbările culturale care merg (sau tind să meargă) împotriva virtuților propovăduite de învățătura creștină. Mi se pare că avem cu toții o tendință de a ne lăsa distrași de ceea ce pare să ne îndepărteze de la credință. Ne place să ne conformăm majorității. Ne dorim să validăm credința prin cultură. Ne place să fim populari. Cu toate acestea, nicăieri în Biblie nu se vorbește despre acceptarea culturală a propriilor convingeri sau despre existența unei majorități creștine. Și niciuna din învățăturile Domnului nu ne spune să fim „populari”.

În loc de majorităţi impetuoase, influență asupra oamenilor şi legi care se aliniază cu Sf. Scriptură, ni s-a promis că vom fi mai degrabă considerați oameni ciudați, proscriși, care lasă totul, care îndură suferințe, care vor fi persecutați de societate și care vor muri pentru a-L sluji pe Hristos. Nu ni se spune să îndrumăm oamenii să meargă la biserici strălucitoare care să le asigure toate nevoile. Suntem chemați să-i îndrumăm pe oameni pe „calea cea dreaptă” şi suntem avertizați că puțini sunt cei care vor trece prin poarta cea strâmtă, ce duce la viață întru Hristos.

Cultura creștină vestică ne-a depărtat de la toate acestea. Ne-am uitat chemarea. Chemarea noastră nu este să curățăm societatea și nici să răsturnăm guvernul, să legiferăm moralitatea sau să punem taxe și beneficii de supraviețuire asupra adevărului biblic în ceea ce privește căsătoria. Aceste lucruri nu sunt rele în sine, dar oamenii sunt distrași în multe feluri de la adevărata chemare (de a fi discipoli) și de la adevărata noastră îndatorire (să fim reprezentanți ai păcii). Datoria noastră de creștini este să ajutăm la împăcarea cu Dumnezeu, prin Hristos, a unei lumi rătăcite. Chiar și acum, pe măsură ce ne cufundăm tot mai adânc în toleranța și dominanța culturală, devenim din de în ce mai dezbinați și mai dezorganizați. Ne interesează mai mult să ne curățim lumea decât să ajungem să avem o lume care se bucură de dragostea lui Iisus Hristos. Ne chinuim să trecem peste obstacole pe care tot noi le-am creat în loc să mergem cu grijă pe drumul îngust ce duce la Dumnezeu.

De-a lungul anilor am câștigat putere și influență culturală. În loc să ne deosebim de cultură am început să ne identificăm cu ea. Nu am opus prea multă rezistență convingerilor îndrăznețe. Nu am făcut niciun sacrificiu pentru credință. De fapt, aici în partea de sud, lumea creștină și Biserica erau implicate în lumea afacerilor și în societate în general. Pe măsură ce cultura a început să se îndepărteze de la valorile creștine, am început să luăm atitudine. Făcând asta, am început să ne asemănăm din ce în ce mai puțin cu Hristos. Am început să ne cerem drepturile în loc să înțelegem că a fi creștin nu îți dă niște drepturi anume. Am început să cerem toleranţă, în loc să îndurăm cu stoicism respingerea. Unii dintre noi s-au luptat să protejeze recunoașterea socială a modului propriu de viață. Alții au început să redefinească modul în care este privit creștinismul sperând că astfel societatea va accepta ceva nou și atractiv.

Cu alte cuvinte am început să ne panicăm și astfel am început să manipulăm pe alții. Am devenit stricți în respectarea legilor, atenți la manifestările comportamentale ca să îi speriem pe oameni. Sau dimpotrivă, am devenit licențioși sau vagi pentru a-i atrage de partea noastră. În dorința de manipulare, ne-am îndepărtat de la adevăratul mesaj. Am uitat că Dumnezeu nu ține cont dacă o țară se comportă creștinește sau nu, ci mai degrabă dacă persoanele din ea o fac. Pe El îl interesează inimile și sufletele OAMENILOR. Iar Iisus ne-a împărtășit nouă misiunea Sa - aceea de a îi face pe oamenii rătăciți, îndurerați să îl cunoască pe Dumnezeu prin El, prin Hristos cel Înviat.

Ca să fim un mesager al păcii trebuie să fim conștienți de valoarea propriei împăcări cu Dumnezeu. Trebuie să înțelegem importanța faptului că noi, căzuți și născuți în păcatul lui Adam, avem șansa de a fi în uniune cu Preasfântulsfântul Creator și Dumnezeu al universului. Și trebuie să știm că rezultatul acestei uniri este pacea, bucuria și sentimentul de împlinire pe care îl dobândim. Trebuie să fim încântați de relația pe care o avem cu Dumnezeu în prezent și să ne dăm seama că ea este doar o parte din ceea ce va urma. Trebuie, de asemenea, să Îl cunoaștem pe Iisus și nu doar învățăturile Sale despre ce e bine și ce nu.

Există posibilitatea ca mulți dintre cei care susțin acum că îl urmează pe Hristos să se lepede atunci când valorile creștinismului vor deveni din ce în ce mai puțin acceptabile din punct de vedere cultural. Întrucât rândurile creștinilor practicanți devin din ce în ce mai mici, dorința mea ar fi ca acest număr restrâns de oameni să fie elementul lipsă al acestei lumi din ce în ce mai dezbinate și mai întunecate. Nu ar fi mai bine ca în loc să luptăm împotriva culturii pentru a ne impune propriile drepturi am începe să luptăm pentru binele culturii? Nu ar fi mai bine ca în loc să luptăm pentru ca lumea să ne accepte să facem ceea ce ne-a spus Iisus și să întoarcem și celălalt obraz, să le dăm haina de pe noi și să îi iubim pe cei ce ne urăsc și ne persecută? Cum ar fi dacă, fără nicio obligație, am începe să folosim darurile lui Dumnezeu precum creativitatea, capacitatea de a conduce, timpul sau bunurile materiale pentru a ajuta sistemul de învățământ de stat, arta, sau pentru a-i sprijini pe cei sărmani?

Dacă lumea i-ar vedea pe creștini că duc o viață diferită? Poate că am cerut un standard moral diferit, dar am dus noi oare un stil de viață diferit de al altora? Am știut să iertăm atunci când lumea ne îndemna să căutam răzbunare? Am putut iubi necondiționat când alții ne urau? I-am onorat și i-am servit pe conducătorii noștri chiar și când ei nu au luptat pentru convingerile noastre? I-am milostivit pe cei demni sau nedemni de mila noastră? Am luptat pentru interesele tuturor oamenilor, chiar și pentru cei ale căror vieți sunt în contradicție cu învățăturile Bibliei, ne-am dorit ca toți aceștia să fie tratați cu respect și demnitate?

Hristos ne așteaptă în fața unei uși deschise în vreme ce lumea se îndepărtează tot mai mult de creștinismul cultural. Dincolo de ușă ne așteaptă speranță, mărturie și înălțare. Nu-l urmăm pe Hristos pentru că obținem scutiri de impozit sau pentru ce cele zece porunci care sunt agățate pe peretele tribunalului. Trebuie să îl urmăm pe Hristos pentru că este demn de aceasta, pentru că ne dorim să fim parte din minunea pe care o face în întreaga lume. Și poate, doar poate, viețile ni se vor schimba cu adevărat, nu doar în aparență. Iar toate aceste lucruri care ne distrag vor fi tratate așa cum se cuvine. Iar noi, împăcați cu Dumnezeu și Creatorul universului, vom continua să trăim ca apostolii săi în această lume uniți fiind cu Dumnezeu prin Hristos. (Mike Goeke)