Mai mulți bani pentru medicina de familie în 2014

Social

Mai mulți bani pentru medicina de familie în 2014

În 2014, bugetul pentru medicina de familie va fi de 9% din Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate, față de 5% cât a fost în 2012, a declarat ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

"Bugetul pentru medicina de familie va constitui 9% din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate. În 2012, medicina de familie a consumat aproximativ 5% din Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate", a spus ministrul Eugen Nicolăescu.

După aplicarea noului pachet de bază va fi oferit pacienţilor acces mai uşor la tratament prin medicul de familie şi de ambulatoriu, iar finanţarea acestor două segmente va creşte, medicii de familie vor putea să acorde o gamă mai largă de servicii medicale, iar numărul serviciilor acordate în ambulator va crește, a mai spus Nicolăescu.

"Concomitent va creşte finanţarea pentru medicina primară şi pentru ambulatoriul de specialitate, unde se pot furniza aceleaşi servicii ca în spital, cu costuri mai mici. Pachetul nu va reduce tipurile de servicii medicale, nu taie din ele, ci spune clar unde şi cum se acordă ele, direcţionând pacientul", a explicat Eugen Nicolăescu.

Pachetul de bază, al cărui proiect a fost lansat marţi de Ministerul Sănătăţii şi se află în dezbatere publică până la 1 noiembrie, este primul document de acest fel adaptat bugetului estimat pentru 2014, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.