„Maica bisericilor“ din Moldova, în straie de sărbătoare

Arhiepiscopia Iaşilor

„Maica bisericilor“ din Moldova, în straie de sărbătoare

Pelerinii din toată Moldova sunt aşteptaţi mâine să participe la hramul istoric al Catedralei mitropolitane din Iaşi. În această seară va fi oficiată Privegherea, iar mâine dimineaţă, Sfânta Liturghie. Singura biserică din Botoşani închinată Întâmpinării Domnului se află mâine în sărbătoare.

Catedrala mitropolitană din Iaşi îşi serbează mâine hramul. Programul liturgic va începe în această seară, de la ora 16:00, cu slujba Privegherii în cinstea Întâmpinării Domnului. Mâine dimineaţă, de la ora 7:00, se vor oficia Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos şi Ceasurile. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La finalul slujbei vor fi citite rugăciuni de dezlegare şi de mulţumire. „Anul acesta, la hramul Catedralei mitropolitane din Iaşi ne vom strădui să aducem laudă lui Dumnezeu prin rugăciunile pe care le vom înălţa. Sfântul lăcaş este unic prin construcţia lui, dar şi prin programul liturgic intens. Avem un mare avantaj că în apropierea catedralei se află Facultatea de Teologie Ortodoxă «Dumitru Stăniloae». Părinţii profesori vin adesea să predice la amvonul lăcaşului de închinăciune, iar studenţii facultăţii oferă răspunsurile liturgice la strană“, a declarat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.

Lucrări de reconsolidare şi reabilitare

Catedrala mitropolitană din Iaşi, construcţie monumentală din veacul al XIX-lea, este situată într-un perimetru plin de mărturii privind reşedinţa mitropoliţilor Moldovei. A fost numită de primii ctitori „maică a bisericilor“ şi „maică a patriei“. Pe lângă hramul Întâmpinării Domnului, sfântul lăcaş mai este închinat Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Hramul cel mai cunoscut al lăcaşului de închinăciune este pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. În fiecare an, pelerinii din toate colţurile ţării vin la această sărbătoare pentru a se ruga şi pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate în Catedrala mitropolitană din Iaşi. Catedrala a fost construită pe locul unde s-au aflat temeliile a două lăcaşuri de închinăciune mai vechi: Biserica Albă (sec. XV) şi Biserica Stratenia (sec. XVII). Din anul 1998, Catedrala mitropolitană din Iaşi se află într-un proces de reconsolidare. După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, în prezent sfântul lăcaş este consolidat, lucrările derulându-se doar la exterior. Amintim că luna trecută a fost semnat la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi proiectul „Valorificarea turistică a Ansamblului mitropolitan din Iaşi“. Acesta constă în reabilitarea a şase monumente istorice din incinta Centrului eparhial Iaşi.

„Moment deosebit“ la hramul Bisericii Roset din Botoşani

În municipiul Botoşani îşi va serba mâine hramul Biserica „Întâmpinarea Domnului“ - Roset. În această seară, de la ora 17:00, va fi oficiată Vecernia unită cu Litia, iar mâine dimineaţă, după slujba Utreniei, va fi săvârşită Sfânta Liturghie. La final, soborul de preoţi, alături de credincioşi, se vor ruga pentru ctitorii, donatorii şi binefăcătorii Bisericii Roset din Botoşani care au plecat în lumea veşniciei. „Hramul unei biserici este un moment deosebit din viaţa unei parohii, fiind aşteptat cu multă emoţie. La slujba Vecerniei sunt aşteptaţi să participe majoritatea preoţilor din oraşul Botoşani, dar şi credincioşi. Pentru hramul sfântului lăcaş, enoriaşii din parohie au pregătit pachete cu alimente care vor fi împărţite celor care se vor bucura alături de noi în această zi de sărbătoare“, a spus pr. paroh Gheorghe Grigoraşi.