Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Serbia a fost distrusă

Ortodoxia în lume

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Serbia a fost distrusă

Pe 3 ianuarie uşa a fost zdrobită şi întreg interiorul a fost devastat.

Albanezii au distrus în întregime mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” din sudul Serbiei, localizată în apropiere de Vladicin Han. Pe 3 ianuarie uşa a fost zdrobită şi întreg interiorul a fost devastat. Banii strânşi din vânzarea lumânărilor şi a altor obiecte au fost furaţi, iar toate icoanele au fost distruse. Maica Parascheva, în vârstă de 62 de ani ne-a confirmat acest lucru „Mă tem că se vor întoarce, dar eu nu plec nicăieri. Sunt bătrână şi singură, dar să vină, cineva va sări în ajutor” a spus Parascheva.

„Ceea ce este îngrozitor este că nu a mai rămas nimic! Toată lumea s-a ridicat datorită unor desene animate cu Mohammed, dar atunci când bisericile şi mânăstirile sunt distruse, nimănui nu-i pasă” a adăugat ea. Întrebată dacă ştie cine ar fi putut face una ca asta, Parascheva a spus că totul este ştiut dar nimeni nu este interesat de acest caz.

„Albanezii din Kosovo s-au organizat în aşa fel încât să vină şi să distrugă mănăstirile sârbe din această regiune! Nu e prima dată când se întâmplă aşa ceva. Anul trecut am fost atacată chiar în Vinerea Mare, nu aveam nicio bâtă la mine, cine ştie dacă aş fi putut să mă apăr?!”

Mănăstirea este localizată în satul Mrtvica, la 14 kilometri de orăşelul Vladicin Han. Îşi are originea din secolul al IV-lea şi este unul dintre cele mai vechi locuri sfinte din cartierul Vranje.

Traducere și adaptare:
Sursa: