Mănăstirea Vărzărești(Republica Moldova)

Situată pe vârful dealului care marchează hotarul satului Vărzărești, mănăstirea cu hramul Sf. Mucenic Dimitrie ne face să mergem cu gândul în secolul al XV-lea și să ne amintim de vechile așezări monastice acolo unde accesul era tot mai inaccesibil, monahii fiind izolați cât mai mult de lume, dar în același timp fiind cât mai aproape de Dumnezeu. Mănăstirea Vărzărești este cea care a aprins flacăra monahismului în Basarabia. Despre existența ei se amintește pentru prima dată în hrisovul domnesc al lui Alexandru cel Bun, de la 1420, 25 aprilie: Din mila lui Dumnezeu noi Alexandru Voievod, Domnul Țării Moldovei, facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-se…iar hotarul acestos sate care sunt pe Bocovăț încep de la mănăstirea lui Vărzar.Ctitorul mănăstirii era Stan Vărzar și au rămas cu numele lui – satul și mănăstirea Vărzărești.

O perioadă mai îndelungată mănăstirea a fost ocupată de către tătari aceștia părăsindu-o abia în secolul al XVIII-lea atunci când de recostrucția mănăstirii sa ocupat protoiereul Constantin Măcărescu, împreună cu tatăl său preotul Vasile, acesta din urmă îmbrăcând mai târziu haina monahală s-a numit Varlaam. De la acești vrednici preoți la mănăstire a rămas Evanghelia de la 1742 și Pascalia de la 1773, obiecte de cult care după anul 1918 nu vor mai face parte din patrimoniul mănăstirii ci vor fi așezate în Muzeul Național din Chișinău.

Activitatea mănăstirii va fi întreruptă din nou de către tătari. În anul 1862 mănăstirea dispunea de biserica cu hramul „Sfântul Dumitru“, înălțată pe locul bisericii vechi datată din anul 1796 care în alcătuirea ei avea și o clopotniță ce data din anul 1815. Construcția noii biserici i era alcătuită din lemn având acoperițul din șindrilă.
Chiar dacă la început a fost mănăstire de bărbați din anul 1815 statutul mănăstirii este modificat. Astfel la Vărzărești trec pentru a viețui maicile de la schitul Cosăuți, județul Soroca.

Pe durata anilor în care mănăstirea a fost închisă (1959-1989), complexul monastic de la Vărzărești a servit mai întâi ca depozit iar mai târziu a devenit chiar casă de cultură. Această perioadă a fost pentru mănăstirea Vărzărești devastatoare, distrugându-se tot ce avea mănăstirea mai de preț: icoane, cărți, iconostase și chiar unele din zidurile mănăstirii au fost năruite.

Prin mila lui Dumnezeu după anul 1989 atunci când începea treptat redeschiderea bisericilor și respectiv a mănăstirilor, localnicii din Vărzărești s-au adresat și ei mitrpoliei Moldovei de a le se îngădui reluarea activității mănăstirii.