Manifestare culturală la Vorona în cinstea poetului Mihai Eminescu

Arhiepiscopia Iaşilor

Manifestare culturală la Vorona în cinstea poetului Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a fost omagiat sâmbătă, 14 ianuarie, în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani.

Mihai Eminescu a fost omagiat sâmbătă, 14 ianuarie, în parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Vorona-Centru, Protopopiatul Botoşani. Manifestarea a avut loc în Aşezământul social-filantropic „Sfântul Nicolae“ al parohiei şi s-a derulat în parteneriat cu Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu“ din Vorona, având sprijinul Primăriei Vorona şi  al Grupului Şcolar „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ - Vorona. Printre invitaţii acestei ediţii s-au numărat poeţii Ion Mircea, Adrian Popescu, George Vulturescu şi Constantin Bojescu. După cum ne-a relatat pr. paroh Cristian Ştefan, fiecare dintre poeţii prezenţi a citit câte o poezie proprie, apoi a urmat un program cultural artistic susţinut de copiii şi tinerii din comuna Vorona, coordonaţi de profesorii care fac parte din Societatea Culturală „Raluca Iuraşcu“ din Vorona. „Poeţii prezenţi la Vorona au evocat în alocuţiunile lor personalitatea lui Mihai Eminescu, activitatea publicistică şi contribuţia deosebit de importantă la păstrarea valorilor româneşti. Poetul Adrian Popescu remarca în cuvântul său că Vorona este bucuria mereu proaspătă a regăsirii izvoarelor lui Eminescu, dar şi semn sfânt al poeziei românilor“, a relatat pr. paroh Cristian Ştefan. La final a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu, pentru Gheorghe Eminovici (tatăl poetului) şi Raluca Juraşcu (mama poetului) care s-a născut în satul Joldeşti din comuna Vorona. A urmat un pelerinaj la Mănăstirea Vorona şi la Mănăstirea Sihăstria Voronei, unde poeţii s-au închinat la moaştele Sfântului Onufrie de la Vorona.