Manifestare religioasă la Zilele Grupului Şcolar Borca
La Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Borca, Protopopiatul Ceahlău, vor fi oficiate astăzi Sfânta Liturghie, slujba Parastasului şi un Te Deum în cadrul Zilelor Grupului Şcolar „Mihail Sadoveanu“ Borca. Din anul 2006, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt ocrotitorii acestei şcoli. Manifestările culturale dedicate acestei instituţii au început pe 1 noiembrie şi se vor încheia mâine. „Ne vom ruga pentru foştii profesori şi elevi ai liceului care au plecat la Domnul. Apoi se va oficia o slujbă de Te Deum pentru toate binefacerile primite asupra profesorilor şi elevilor de la Grupul Şcolar Borca. La această manifestare religioasă vor participa toţi preoţii din Cercul pastoral-misionar «Sfântul Mare Mucenic Mina» al Protopopiatului Ceahlău, profesorii şi elevii de la Grupul Şcolar Borca“, a relatat pr. paroh Neculai Cojocaru.