Manuscris cu teoremele lui Arhimede descoperit sub un text liturgic bizantin

Social

Manuscris cu teoremele lui Arhimede descoperit sub un text liturgic bizantin

    • Manuscris cu teoremele lui Arhimede descoperit sub un text liturgic bizantin
      Manuscris cu teoremele lui Arhimede descoperit sub un text liturgic bizantin

      Manuscris cu teoremele lui Arhimede descoperit sub un text liturgic bizantin

Cercetătoriii şi restauratorii au muncit din greu pentru a aduce la lumină un manuscris ascuns pentru 1000 de ani, care arată din nou geniul lui Arhimede, cel mai mare matematician al antichităţii.

Manuscrisul cunoscut ca "Palimpsestul lui Arhimede", este o carte bizantină de rugăciune din secolul al 13-lea, care a fost scrisă folosind manuscrise mai vechi, unul dintre ele conţinând câteva teorii ale marelui matematician grec Arhimede, copiate în Constantinopolul secolului al 10-lea. Ele au fost descoperite în 1906 de către savantul danez Johan Ludwig Heiberg, cercetător al lui Arhimede, însă de sub rugăciunile bizantine nu se putea citi decât parţial teoriile geniului grec.

Cartea a dispărut pentru o vreme apoi a fost scoasă la licitaţie într-o stare mult mai degradată la Casa de Licitaţii "Christies" din New York în 1998. Manuscrisul a fost cumpărat de un colecţionar anonim american pentru 2 milioane de dolari şi depus la Muzeul de Artă Walter din Baltimore, unde oameni de ştiinţă, conservatori, restauratori, istorici şi matematicieni au lucrat din greu să descopere secretele celei mai vechi copii în care supravieţuieşte opera lui Arhimede.

Folosind imagini multi-spectrale şi tehnici de raze X, care au găsit moleculele de fier din cerneala care a dispărut, cercetătorii au descoperit că Arhimede, care a trăit în secolul 3 B.C., a luat în considerare conceptul de “infinitate actuală”, pe care umanitatea credea că l-a descoperit în secolul al 19-lea, şi  calculele anticipate. De asemenea, 7 tratate scrise de marele matematician şi singura copie a “Metodei de Teoreme Mecanice şi Stomachion (Cutia lui Arhimede)”, noi cuvântări ale oratorului atenian Hyperides şi un comentariu pierdut  din “Categoriile” lui Aristotel, au fost găsite sub rugăciunile bizantine.

Manuscrisul este acum expus la o expoziţie la Muzeul Walter, iar editura Cambridge University Press a publicat o carte în 2 volume intituată The Archimedes Palimpsest Project, care arată imagini din acest maniscris fascinant, transcrierile textelor şi interpretările teoremelor marelui geniu grec.

Editorul cărţii, Michael Sharp, a spus că în tratatul său “Metoda Teoremelor Mecanice”, Arhimede a numit conceptul de “infinitate actuală”, “foarte important pentru istoria matematicii şi ştiinţei”. Arhimede afirma că două seturi diferite de linii sunt egale în multitudine, deşi este înţeles că ele sunt infinite, o afirmaţie similară în mod remarcabil cu lucrările din secolele 16 şi 17 care au dus la invenţia “calculului”.

Acest pasaj nu a putut fi citit de marele matematician Heiberg de la începutul sec. 20.  

Palimpsestul conţie şi un tratat intituat "Stomachon", în care Arhimede încearcă să descopere în câte feluri pot fi recombinate 14 piese fixe pentru a face un pătrat perfect. Răspunsul corect este  17,152 combinaţii. Stomachion înseamnă “durere de burtă”. Această lucrare este un pas înainte în ştiinţa combinatoricii, o ştiinţă matematică care stă la baza matematicii probabilistice. Înainte de acest manuscris se credea că ştiinţa combinatoricii a fost descoperită în sec. 17 sau 18.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.guardian.co.uk