Medicii străini ar putea profesa în spitalele româneşti

Social

Medicii străini ar putea profesa în spitalele româneşti

Potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Sănătăţii (MS) şi aflat în dezbatere publică, România ar putea angaja în sistemul sanitar medici din alte ţări decât cele din Uniunea Europeană (UE).

Potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Sănătăţii (MS) şi aflat în dezbatere publică, România ar putea angaja în sistemul sanitar medici din alte ţări decât cele din Uniunea Europeană (UE). Conform actului normativ, medici din ţări terţe UE, beneficiari ai statutului de rezident permanent în România sau medici beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele UE, vor avea dreptul de a profesa în ţara noastră. „Am avut solicitări ale medicilor din SUA, Israel, Canada de a profesa în sistemul sanitar românesc, dar legislaţia actuală nu ne permite angajarea acestora. Suntem conştienţi că nu putem stopa libera circulaţie a personalului medical, fenomen care se înregistrează la nivel global şi degeaba deblocăm posturi în sistem dacă nu are cine să le ocupe. Din această cauză încercăm flexibilizarea legislaţiei şi căutăm soluţii pentru diminuarea deficitului de personal. Considerăm că această măsură, împreună cu cea în care lăsăm spitalelor posibilitatea de autoguvernare şi retribuire a cadrelor medicale în funcţie de competenţă pot duce la diminuarea acestui fenomen“, a declarat ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi.