Meningita se extinde şi la Botoşani

Social

Meningita se extinde şi la Botoşani

Primele cazuri de meningită s-au înregistrat şi în judeţul Botoşani, unde opt elevi cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani au fost internaţi pe Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati“ din Botoşani cu meningită acută virală.

Potrivit epidemiologului şef al judeţului, medicul Ecaterina Chihaia, cinci dintre copii învaţă la şcoli din municipiul Botoşani, iar alţi trei la şcoli din mediul rural. „Aceşti copii nu au o legătură de cauzalitate unul cu altul. Sunt din colectivităţi diferite. Nu putem spune că este un pericol. Este sezon, este morbiditate specifică acestei perioade“, a declarat Ecaterina Chihaia.

Oficialii Autorităţii de Sănătate Publice susţin că în fiecare caz în parte au fost luate măsuri de dezinfecţie, de curăţenie şi aerisire a spaţiilor de învăţământ.

Medicii recomandă populaţiei ca în această perioadă, cu călduri excesive, să intensifice măsurile de igienă individuală şi colectivă.