Mesajul Întâistătătorilor Bisericilor creştine cu prilejul Adunării Tinerilor Europeni de la Berlin
Mesajele întâistătătorilor Bisericilor creştine către participanţii la Adunarea Europeană de la Berlin, organizată de Comunitatea de la Taizé, unde participă 30000 de tineri.
Mesajul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului, Sanctitatea Sa Bartolomeu I
“Viaţa este deseori comparată cu un lung periplu, cu o cale şi cu un pelerinaj. De fapt, de-a lungul anilor pe care Dumnezeu ni-i dăruieşte, călătorim fiecare cu viteza noastră personală, fiecare prin mijloacele pe care le-am primit, către un singur şi unic necesar, care este Scopul vieţii noastre, Hristos Dumnezeu.
Solidaritatea nu trebuie să fie numai un slogan pentru anumite partide politice, ci este rodul unei promisiuni care angajează persoana întreagă atât în planul acţiunii, cât şi în planul rugăciunii, simţirii, compasiunii. Acesta este într-adevăr, fundamental mesajului evanghelic care leagă credinciosul nu numai de Creatorul său, ci şi cu întreaga creaţie. Cu ocazia celei de-a 34-a întâlniri europene de la Berlin, dorim tuturor participanţilor să trăiască aceste moment de fraternitate în rugăciune, pentru a construi aceste noi forme de solidaritate pe piatra speranţei, care este inima credinţei noastre în Hristos cel Întrupat.
Mesajul Papei Benedict al XVI-lea
"Acum când sunteţi reuniţi la Berlin, mii de tineri din toată Europa şi din alte continente, pentru a cerceta împreună cu fraţii de la Comunitatea de la Taizé, pentru a săpa după izvoarele încrederii, eu împreună cu voi ne unim în rugăciune pentru a vă încuraja să deschideţi pretutindeni în lume căile încrederii.
Voi ştiţi, încrederea nu este o naivitate oarbă. Eliberându-vă de sclavia fricii, această încredere vă împuterniceşte în credinţa voastră în Hristos şi în viaţa Duhului Sfânt în inimile voastre, vă face mai perspicace şi mai disponibili a răspunde la numeroasele provocări şi dificultăţi pe care le aveţi de confruntat între oamenii de astăzi.
Mesajul Patriarhului Kirill al Moscovei
"Suntem fericiţi să vă aducem vestea binecuvântării Sanctităţii Sale Kirill al Moscovei şi a toată Rusia, care cu aceeaşi atenţie paternă ca şi în anii precedenţi urmăreşte celebrarea anuală a întâlnirii tinerilor creştini din diferite biserici şi ţări ale lumii în diverse oraşe ale Europei.
În mod tradiţional, întâlnirile europene ale tinerilor au loc în perioada Crăciunului şi a Anului Nou. Aceasta le dă o semnificaţie particulară şi le face mesageri ai speranţei pentru un viitor mai drept şi mai uman. În lumina Crăciunului, această speranţă are un profund sens spiritual, şi în acelaşi timp revelează limitele eforturilor umane pentru a construi o societate perfectă şi ea arată o cale de împlinire a aspiraţiilor umanităţii, deschisă prin Evanghelie. Trăim într-o lume care, graţie realizărilor geniului uman, este din ce în ce mai globalizată. Dar aceasta înseamnă oare că ea este mai unită?
Angajamentul profund al solidarităţii umane se înrădăcinează în revelaţia care ne-a fost făcută prin evenimentul Crăciunului: filiaţia divină a tuturor oamenilor, şi deci fraternitatea între ei, depăşeşte toate diferenţele naţionale sau sociale".
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.orthodoxie.com