Ministerul rus al Situațiilor de Urgență îi va învăța pe reprezentanții bisericii cum să acorde ajutor în caz de urgență
Marți, 31 august 2010, Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a semnat un acord de cooperare cu Serghei Soigu, șef al Ministerului rus al Situațiilor de Urgență.
Marți, 31 august 2010, Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a semnat un acord de cooperare cu Serghei Soigu, șef al Ministerului rus al Situațiilor de Urgență, potrivit Interfax. La întâlnirea cu Soigu, Întâistătătorul Bisericii Ruse a spus că acordul presupune educarea clericilor și a surorilor de caritate, implicați în acțiuni de acordare a ajutorului de urgență, și facilitează accesul la victime, pentru reprezentanții bisericii.
„Rolul Ministerului pentru Situații de Urgență în viața țării noastre este unul important. Ne rugăm cu toții ca acest rol să scadă: cu cât mai puține cazuri de urgență, cu atât mai bine“, a spus Patriarhul.
Cu toate acestea, există „riscuri crescute de catastrofe cauzate de tehnologie, pe un fundal complicat legat de schimbările climatice, iar ca rezultat al dezvoltării păcătoase a civilizației umane, avem astfel de evenimente, precum situațiile de urgență“, a adăugat Patriarhul.
Potrivit Patriarnului Kirill, Biserica începe organizarea de grupuri capabile să lucreze în situații de urgență, în fiecare eparhie. 13 eparhii au deja astfel de unități: 147 preoți, 65 surori de caritate și 100 voluntari activează în ele.
Surorile de caritate nu sunt călugărițe propriu-zise, având alte locuri de muncă. Suplimentar, ele ajută călugărițele și biserica, fără să fi depus vreun vot. Dintre ele, unele se călugăresc, dar altele își întemeiază o viață de familie, prin căsătorie, după cum apreciază fiecare. Categoria surorilor de caritate nu este comună tuturor bisericilor ortodoxe.