Ministerul Sănătăţii doreşte o nouă specializare: medicii şcolari

Social

Ministerul Sănătăţii doreşte o nouă specializare: medicii şcolari

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a anunţat că este necesară introducerea unei supraspecializări în medicină, destinată medicilor şcolari. În prezent, reţeaua de medicină şcolară este asigurată de medici de familie, care, conform ministrului, au nevoie de cunoştinţe suplimentare pentru a activa în şcoli.

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, susţine necesitatea introducerii unei supraspecializări în medicină, cea a medicilor şcolari, el spunând că medicii de familie nu pot practica bine medicina şcolară, având nevoie de cunoştinţe suplimentare. „M-am întrebat dacă este nevoie de o supraspecializare a medicinii şcolare, dacă acest profil se delimitează de restul pediatriei sau medicinii preventive. S-ar putea să fie nevoie de o astfel de supraspecializare şi eu cred că ar trebui aşa ceva. Dacă eşti medic de familie nu poţi să faci foarte bine şi medicină şcolară, trebuie să ai nişte cunoştinţe în plus. Mesajul meu este să încercăm să formăm profilul acestei specializări şi să concretizăm aceste demersuri“, a declarat ministrul Sănătăţii în deschiderea celui de-al III-lea Congres Naţional de Medicină Şcolară şi Universitară de la Cluj.

Potrivit lui Ritli, în Parlament se află în lucru un proiect legislativ privind medicina şcolară, însă este nevoie de ajutorul medicilor. Totodată, ministrul a pledat pentru dezvoltarea actualei reţele de medicină şcolară. Potrivit acestuia, tineretul şcolar nu reprezintă „o populaţie perfect sănătoasă“, în condiţiile în care, conform statisticilor, se înregistrează o medie de 24% dintre elevi care suferă de boli cronice, ale aparatului locomotor, de sechele de rahitism, de obezitate, de afecţiuni oftalmologice. „Acum avem, teoretic, 2.500 de elevi la un medic şcolar, dar în realitate sunt mult mai mulţi. Pe de altă parte, medicul şcolar se plimbă de la o şcoală la alta, nu are fiecare şcoală medicul ei. Mai este şi faptul că nu sunt foarte mulţi medici doritori să facă acest lucru, deci reţeaua trebuie revigorată şi din punctul de vedere al personalului şi al preocupărilor din acest domeniu. În mediul rural nici nu este medic şcolar, iar activităţile profilactice care îi privesc pe elevi sunt realizate de medicii de familie, dar ei nu sunt retribuiţi pentru aşa ceva. Ar trebui retribuiţi din partea statului, sub forma unui contract“, a subliniat Ladislau Ritli.