Ministerului Sănătăţii are în vizor bolile pulmonare
„Având în vedere impactul bolilor pulmonare asupra duratei şi calităţii vieţii, acestea se află în vizorul Ministerul Sănătăţii” (MS), a declarat vineri Cristina Vladu, consilierul în MS.
"În demersurile noastre pentru realizarea de politici, ne uităm foarte mult la indicatorii privind speranţa de viaţă și dizabilitate din cauza diverselor afecţiuni. Din acest punct de vedere, Bronhomneumopatia cronică obstructivă (BPOC) și astmul bronşic duc la pierderea multor ani de viaţă. Aceasta face ca bolile pulmonare să fie în vizorul nostru.”
Ea a amintit că în pachetul de bază pentru medicina de familie apare componenta de monitorizare a bolnavului pulmonar şi a anunţat că MS are în vedere campanii pentru a crea comportamente sănătoase cu scopul de a combate fumatul.
"Tuberculoza multidrog rezistentă e pe agenda noastră. În afară de faptul că suntem pe primul loc în rândul statelor europene referitor la tuberculoza multidrog rezistentă, sunt încă deficienţe de management, poate şi de finanţare secvenţială. Nu există o finanţare predictibilă a acestor programe care să le dea răgazul să se dezvolte suficient. Am încercat să compensăm acest fapt prin aplicarea ministerului, în colaborare cu Institutul 'Marius Nasta' la un grant pe fonduri norvegiene în care s-au cerut cerut aproximativ 5 milioane de euro", a adăugat Vladu.
Grigore Crăciunescu, deputat PNL, e de părere că problematica ridicată de bolile pulmonare ar trebui abordată din două puncte de vedere, cel al prevenţiei şi al tratamentului, ce revine reţelei de specialitate, şi respectiv cel al legislaţiei şi finanţării.
Florin Mihălţan, preşedintele interimar al Societăţii Române de Pneumologie, a semnalat că în România, rata tuberculozei e în scădere progresivă, dar lentă şi s-a arătat îngrijorat nu atât de noile cazuri, cât de pacienţii cu rezistenţă la medicamente, bolnavii cronici, pentru care, a anunţat că s-a reuşit printr-un grant norvegian acoperirea din punct de vedere bugetar a terapiei acestor pacienţi ca să nu mai existe lipsuri în paleta de medicaţie, care e foarte scumpă, "ramificată" şi de durată.
Conform estimărilor Societăţii Române de Pneumologie, în ţara noastră, una din zece persoane are astm, una din trei fumează, 30.000 de cetăţeni mor anual din cauza cancerului pulmonar, iar unul din zece români suferă de bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), România fiind fruntașă între țările europene în ceea ce priveşte prevalenţa bolilor pulmonare.
În acest context, Societatea Română de Pneumologie a organizat conferinţa cu tema "Problematica pacientului cu boli pulmonare în România: de la nevoia de diagnostic corect şi precoce până la nevoia de tratament adecvat". Evenimentul face parte din cadrul celei de-a III-a conferinţe naţionale "Managementul bolilor pulmonare pe relaţia autorităţi-asociaţii de pacienţi-medici".