Ministrul Agriculturii: „Să nu vindeţi pământurile acum“

Social

Ministrul Agriculturii: „Să nu vindeţi pământurile acum“

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, i-a îndemnat, sâmbătă, la Bistriţa, pe fermierii prezenţi la Târgul Oierilor să nu cedeze presiunilor şi să nu vândă terenurile agricole „oricui şi cu oricât“, pentru că acestea sunt şi vor rămâne valoroase.

Valeriu Tabără le-a spus fermierilor că suprafeţele cumpărate de străini sunt între 700.000 şi 800.000 de hectare.

„Este mult. Ceea ce este foarte important e că cele mai mari suprafeţe s-au cumpărat din 2010 spre 2011 încoace. Această presiune continuă, nu întâmplător spuneam că trebuie să aveţi cea mai mare grijă. Spuneam şi în 1994-1995, terenurile nu se vând oricui, oricum şi cu oricât, pentru că ele sunt valoroase, iar terenurile agricole în viitor vor fi şi mai valoroase“, a sugerat Valeriu Tabără.

Ministrul i-a mai îndemnat pe fermieri să nu vândă terenurile acum, indiferent unde se găsesc ele.

„Să nu vindeţi pământurile acum. Chiar rupturile, cum spunem noi, acolo unde se vede scheletul solului. Şi ele au valoare şi o să vedeţi în perioada următoare presiunile care se vor face pe ceea ce înseamnă piaţa funciară în România“, a conchis Tabără.