Sunt cuvinte în Sfânta Scriptură care sunt izvor de inspiraţie pentru multe milioane de oameni care le citesc: “Dacă ţi-e sete, mergi la apă” (Is. 55:1); “Scoateţi apă cu bucurie din izvoarele mântuirii” (Is. 12:3) a spus Proorocul Isaia. Un joc de cuvinte solar, purtător de lumină: deşert, izvor, bucurie, mântuire…

Mănăstirea Pochaev. Izvorul Sfântului Iov – 43 de metri adâncime

Când Contele Frilei, moştenitorul nevrednic al Anna Goiskaya (cea care a lăsat moştenire pământurile mănăstirii) a cerut pământul de la mănăstire, Sfântul Iov şi fraţii călugări au început să sape o fântână chiar în vârful dealului. Au fost şi atunci câţiva ca “Toma necredinciosul” printre fraţi, care au spus sfântului că nimic nu va ieşi de aici. Dar Stareţul Iov Zhelezo – căci aşa era numele său, zhelezo însemnând fier – el a avut o voinţă de fier şi nu s-a îndoit. Aşa că a dat poruncă să se continue lucrările de săpare. Şi la adâncimea de 43 de metri, apa a început să susure printre pietre.  

400 de ani au trecut de atunci, şi astăzi mii de pelerini la Lavra Pochaev scot apă din izvor pentru vindecarea bolilor lor.

Îmi amintesc: Lavra, 1978, seară târzie după cină. În mica bucătărie, lumina arde puternic, poţi auzi zgomotul vaselor spălate, chiuveta e plină cu apă fierbinte şi noi suntem la muncă, spălând vasele. Iarna este peste tot, e frig afară, dar lumina puternică şi apa fierbinte încălzesc locul unde suntem. Misha Bal din Poltava, Alexander (viitorul Ierodiacon Sava) şi cu mine spălăm vasele ca nişte experţi. Părintele Ignatie (mai târziu Arhidiaconul Ilarion) care conducea sala de mese, striga şi ne certa că spargem prea multe farfurii când le spălăm. “Ce faceţi cu voi cu aceste farfurii? Le spălaţi sau le spargeţi? Iată, vă arăt eu cum se face”. A alergat spre chiuvetă, a luat o farfurie şi poc! a spart el însuşi una. Ruşinat, el a zâmbit comic.  

Mai târziu, novicele Igor Brus m-a trezit şi mi-a zis conspiratoriu: “Să nu dormi la noapte, sau o să dormi toată Împărăţia Cerurilor. Vino la miezul nopţii la fântână. Vom privi spre adânc şi vom vedea dacă Domnul ne va da un semn, dacă va fierbe, atunci e binecuvântată. Mâine este Iordanul (Marea Sfinţire a Apelor care are loc la un izvor de sărbătoarea Teofaniei), nu ştiai?”.

Eram incredibil de obosit, dar şi curios. Biruindu-mi somnolenţa, am mers. Credeam că vom fi doar Igor şi eu, dar mă înşelasem. Arhimandritul Alipie, Stareţul Apelie, Monahul Nestor dirijorul corului, primii dintre ierodiaconi Casian şi Roman au venit de asemenea, precum şi novicele Vasile, cel care cocea prescurile. Au înconjurat fântâna atât de strâns încât cu greu mi-am făcut loc cu coatele. Părintele Apelie avea o lanternă puternică, roşie, cu şase baterii. Era foarte puternică şi rară în vremurile acelea. Ceilalţi preoţi aveau şi ei lanterne, dar nu aşa de puternice. Părintele Apelie a luminat întreaga zonă în jurul izvorului.

Vorbeam şi aşteptam să vină miezul nopţii. Conversaţia a continuat fără grabă. Unii spuneau că într-un an au văzut ceva, dar anul trecut nimic nu se întâmplase.

Nu ştiu dacă era miezul nopţii sau nu, dar ca într-un vis minunat, am început să observăm ceva dincolo de obişnuit. Mici scântei au început să zboare în fântână. “Ce-i asta?” am întrebat. “Priveşte în continuare, vei vedea!” a zis Părintele Apelie. Scânteile erau ca nişte mici stele de gheaţă, absolut albe. La început erau doar câteva, apăreau rar, şi apoi erau tot mai multe. O adevărată furtună a început în fântână. Scânteile zburau una câte una până la suprafaţă şi apoi coborau până la baza fântânii şi atingând-o, apele deveneau vii şi fierbeau cu un zgomot. Puteam să aud zgomotul, dar nu de fierbere – era un bâzâit uşor, liniştit, ca un roi de insecte. Toţi am început să fim mişcaţi, vorbeam şi ne întrerupeam unii pe alţii, cei mai tineri îi întrerupeau pe cei bătrâni şi era bine. Toţi eram într-o dispoziţie extraordinară la vederea acestei taine. Orice greutate sau somn au dispărut. Cântam din nou şi din nou: “În Iordan, botezându-Te Tu Doamne” (troparul sărbătorii Teofaniei). Ca toţi ceilalţi, m-am umplut cu bucurie ca răspaltă pentru o noapte fără de somn.

“Glasul Domnului peste ape strigă şi zice: Veniţi toţi şi primiţi Duhul” (din slujba Marii Sfinţiri a Apelor).

Mulţi ani au trecut de atunci, dar îmi amintesc această noapte binecuvântată! Şi îmi voi aminti de ea până la sfârşitul zilelor mele…

Mărturie scrisă de Archimandritul Avvakum de la Kremenchuk

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.pravoslavie.ru