Mircea Dușa a decorat Drapelul de luptă al Batalionului 191 Infanterie "col. Radu Golescu"

Social

Mircea Dușa a decorat Drapelul de luptă al Batalionului 191 Infanterie "col. Radu Golescu"

Joi, Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, a decorat Drapelul de luptă al Batalionului 191 Infanterie "col. Radu Golescu", cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de pace pentru militari.

"Mâine (n.r. vineri) este Ziua Armatei și am venit la Arad pentru a înmâna acest Ordin conferit Batalionului 191 Infanterie de către președintele Traian Băsescu, pentru faptele de vitejie din misiunile pe care această unitate le-a îndeplinit în ultima perioadă. Militarii acestei unități de elită s-au aflat în teatre de operațiuni, și-au pus viața în pericol, au reprezentat cu cinste acolo Armata Română, motiv pentru care, conducerea MApN a propus Președintelui României conferirea acestui înalt ordin militar Drapelului de Luptă al acestei unități", a spus ministrul Mircea Dușa, cu prilejul ceremonialului militar organizat joi, în Cetatea Aradului.

Militarilor acestui batalion, ministrul Mircea Dușa le-a mai spus că în cursul recentei sale vizite în SUA, a fost bucuros să audă aprecieri făcute de oficialii americani la adresa militarilor români care au luptat umăr la umăr în teatrele de operațiuni, alături de militarii americani.

De asemenea, el și-a exprimat speranța ca viitoarele ceremonii militare să nu mai fie organizate în Arad, în incinta Cetății, ci la fel ca și în alte orașe din țară, să fie organizate în centrul orașului, pentru că faptele Armatei Române trebuie cunoscute și apreciate de întreaga populație a țării.

Cu acest prilej, trei ofițeri și un subofițer din cadrul Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" au fost avansați la excepțional pentru faptele de arme din ultima misiune îndeplinită, timp de aproape 7 luni, în teatrul de operațiuni Afganistan, ordinul de avansare fiind citit de general lt. dr. Gabriel Gabor, din cadrul Statului Major General al Armatei Române.