Mircea Dușa, prezent la decorarea Drapelului de Luptă al Batalionului 32 Infanterie "Mircea"

Social

Mircea Dușa, prezent la decorarea Drapelului de Luptă al Batalionului 32 Infanterie "Mircea"

Joi, Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale a luat parte la ceremonia de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 32 Infanterie Mircea, la Timișoara.

Joi, cu prilejul ceremoniei de decorare a Drapelului de Luptă al Batalionului 32 Infanterie Mircea, la Timișoara, Mircea Dușa a reiterat că retragerea trupelor românești din Afganistan se va face treptat, că se lucrează la elaborarea unei planificări, primele efective urmând să revină în țară până la jumătatea anului viitor.

Evenimentul s-a desfășurat în preziua sărbătoririi Zilei Naționale a Armatei Române.

Dușa le-a mulțumit, încă o dată, "Scorpionilor Galbeni" reveniți de curând din Afganistan, cărora le-a spus că este mândru de ei și că "au reprezentat România în cele mai periculoase locuri din lume, iar datorită lor se vorbește, astăzi, despre România chiar și în Pentagon".