Mitropolitul Bartolomeu Anania, comemorat la Suceava
Vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania a fost comemorat luni, 4 februarie 2013, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ din Suceava în cadrul activităţii „Personalităţi, exemple, modele!“.
Vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania a fost comemorat luni, 4 februarie 2013, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat“ din Suceava în cadrul activităţii „Personalităţi, exemple, modele!“. Invitaţii speciali ai evenimentului, organizat de prof. Oana Onesim, prof. Mihaela Galan şi prof. Mihaela Neacşu, au fost prof. Nicolae Cârlan şi diac. prof. Bogdan Hrişcă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava, care a fost student al mitropolitului Bartolomeu Anania. „Invitaţii le-au împărtăşit elevilor câte ceva din experienţa lor şi despre ce a însemnat întâlnirea cu mitropolitul Valeriu Anania. La final, pr. prof. Grichentie Natu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Suceava, a oficiat Parastasul pentru mitropolitul Bartolomeu, la doi ani de la trecerea la cele veşnice“, a spus prof. Mihaela Neacşu. Manifestarea a mai cuprins un repertoriu de muzică folk şi religioasă susţinută de Grupul „Simbol“ al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu“ Suceava şi de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Suceava. (C.C)