Moment aniversar al Corului „Sanctus“
Corul "Sanctus" al Catedralei mitropolitane din Iaşi a susţinut duminică, 12 iunie, un concert de muzică sacră.
Concertul a avut loc în Catedrala mitropolitană din Iaşi şi a fost prilejuit de aniversarea a 15 ani de când dr. Costel-Mirel Nichita a preluat bagheta acestui cor. În debutul evenimentului, la care au participat profesori de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi şi numeroşi ieşeni, dr. Costel-Mirel Nichita a prezentat un scurt istoric al corului Catedralei mitropolitane din Iaşi. "Corul Catedralei mitropolitane din Iaşi are o istorie de peste 150 de ani, fiind strâns legată de contextul începutului organizării muzicii corale în Moldova. Primele încercări de înfiinţare a unui cor bisericesc la Iaşi datează din anul 1808. Părintele corului mitropolitan din Iaşi este muzicianul Gheorghe Burada, cel care, în anul 1854, a înfiinţat un cor care intona în limba română răspunsurile liturgice la Biserica "Sfinţii Atanasie şi Chiril" din Iaşi. În luna noiembrie a anului 1964, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii publice a aprobat înfiinţarea corului Mitropoliei, care era format din 18 persoane (fete şi băieţi)", a amintit dr. Costel-Mirel Nichita, care a remarcat că prin concertul de acum două zile s-a dorit "evidenţierea frumuseţii şi profunzimii cântărilor liturgice, cu precădere din perioada Penticostarului". Concertul a cuprins nouă piese muzicale religioase, solist arhid. Florin Guzgă, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi şi student în cadrul Conservatorului de la Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi. La final a fost lansată cartea "Compoziţii, prelucrări şi armonizări corale", de dr. Costel-Mirel Nichita, care conţine şi un CD audio. Prezentarea volumului a fost realizată de prof. univ. dr. Gheorghe Duţică, de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi. "Volumul de faţă este o mărturie de credinţă, o reflectare sinceră şi directă a muncii stăruitoare pe care autorul o desfăşoară în calitate de dirijor al Corului "Sanctus". Piesele cuprinse în acest volum testează cu succes trei dimensiuni repertoriale: muzica psaltică, tradiţia folclorică autohtonă şi creaţia originală cu funcţie spectacular-ceremonială", a spus prof. univ. dr. Gheorghe Duţică. Arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, a mulţumit Corului "Sanctus" în numele Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în numele slujitorilor de la Catedrală şi al credincioşilor, pentru misiunea în care este implicat. (C. Ciofu)