Moment aniversar la Mănăstirea Copou din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Moment aniversar la Mănăstirea Copou din Iaşi

Ieşenii sunt aşteptaţi duminică, 4 mai 2014, la hramul Mănăstirii Copou din Iaşi. Obştea aşezării monahale va serba cu acest prilej 13 ani de când a fost reînfiinţată.

Sâmbătă, 3 mai, de la ora 18:00, un sobor de preoţi va sluji Privegherea, iar duminică dimineaţă, de la ora 9:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie. Pe lângă credincioşii din Iaşi, la serbarea celui de-al doilea hram al mănăstirii sunt aşteptaţi să participe stareţe şi monahii din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Biserica aşezării monahale din Copou a fost reactivată ca aşezământ monahal de călugăriţe pe 29 aprilie 2001, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, sfântul lăcaş primind şi al doilea hram, „Duminica Mironosiţelor“.