Moment aniversar în parohia „Sfântul Andrei“ din Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Moment aniversar în parohia „Sfântul Andrei“ din Suceava

Parohia „Sf. Ap. Andrei“ din Suceava serbează astăzi 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii şi zece ani de la sfinţirea sfântului lăcaş.

Parohia „Sf. Ap. Andrei“ din Suceava serbează astăzi 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii şi zece ani de la sfinţirea sfântului lăcaş. De la ora 8:30 se va oficia Acatistul Sfântului Apostol Andrei, iar de la ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. La final, se va oficia Parastasul pentru ctitori. „Slujba arhierească va fi oficiată ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile trimise asupra parohiei noastre. Dorim astfel să ne manifestăm recunoştinţa faţă de oamenii care au participat în ultimii zece ani la Sfânta Liturghie, ce a fost oficiată zilnic. De asemenea, ne bucurăm de tot ceea ce s-a realizat la biserica parohială. În ultimii ani s-a ridicat o casă socială cu multiple funcţionalităţi. Ne propunem ca pe viitor să terminăm pictura sfântului lăcaş, dar şi lucrările care se realizează la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ - filie a parohiei noastre“, a declarat pr. paroh Ioan Duţuc. (C. Ciofu)