Moment de binecuvântare la Biserica „Sfânta Parascheva“ din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Moment de binecuvântare la Biserica „Sfânta Parascheva“ din Iaşi

Credincioşii din mai multe parohii ieşene au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan în Biserica „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. Parohia „Sfânta Parascheva“ desfăşoară o activitate pastoral-misionară şi social-filantropică intensă, având sprijinul enoriaşilor şi al binefăcătorilor.

În Duminica a 30-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, aflată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. În cadrul slujbei, diaconul Ioan Ababei a fost hirotonit preot pe seama parohiei Verşeşti - Girov, Protopopiatul Piatra Neamţ. Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Camerata“ şi de grupul psaltic al parohiei, format din tineri de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ şi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Peste 150 de persoane de toate vârstele s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile pericopei evanghelice din Duminica a 30-a după Rusalii. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a amintit că viaţa de veci se moşteneşte, după cum spune Evanghelia citită, prin respectarea poruncilor. „Viaţa de veci, spun Sfinţii Părinţi, începe chiar din această lume, ca o pregustare a împărăţiei cerurilor. Răspunsul Mântuitorului Hristos oferit dregătorului - «Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta» (Luca 18, 20) - a fost preluat de-a lungul istoriei creştine de genii ale sfinţeniei în Biserica lui Hristos. Mântuitorul Hristos ştia că dacă cele mai multe dintre poruncile date de Dumnezeu lui Moise pot fi împlinite, în faţa poruncii iubirii - «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Luca 10, 27) - există o piedică. Această piedică reprezintă ataşamentul omului faţă de puterea pe care o deţine în societate şi faţă de bunurile materiale pe care le-a dobândit. La răspunsul dat de Mântuitorul Hristos întrebării «Cum să moştenesc viaţa de veci?», Sfântul Apostol Pavel adaugă în Epistola către Coloseni, citită astăzi (n.r. ieri), că omul poate dobândi viaţa veşnică dacă se îmbracă în «milostivirile îndurării cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare». Sfântul Apostol Pavel adaugă că, pentru dobândirea vieţii veşnice, oamenii trebuie să se îngăduiască unii pe alţii şi să se ierte unii pe alţii“, a explicat IPS Teofan.

Prima slujbă arhierească

Părintele paroh Ion Vicovan a remarcat la finalul slujbei că, prin slujirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Iaşi, Înalt Preasfinţitul Teofan s-a rugat ca Duhul Sfânt să se pogoare peste cei prezenţi, astfel încât să se facă noi paşi în urcuşul duhovnicesc. „În ultimii ani m-am ocupat de monografia bisericii noastre. Din toate însemnările păstrate n-am întâlnit ca vreun arhiereu să oficieze Sfânta Liturghie. Pentru aceasta mulţumim cu aleasă recunoştinţă Înalt Preasfinţitului Teofan. Deşi această biserică este relativ modestă, ne străduim ca, pe cât posibil, activitatea noastră să fie la înălţime. În această biserică s-au rugat de-a lungul sutelor de ani mulţimi nenumărate de credincioşi. Moldova a cunoscut timpuri foarte grele de războaie nenumărate, de secetă, de foamete. Biserica, în general, ca şi acest sfânt lăcaş, a trecut peste toate acestea, pentru că ea nu ţine de noi, preoţii slujitori, ci de Mântuitorul Hristos“, a afirmat pr. paroh Ion Vicovan. La Biserica „Sfânta Parascheva“ s-au realizat în ultimii 17 ani mai multe lucrări. Sfântul lăcaş a fost reconsolidat şi s-a refăcut pictura. În apropierea bisericii s-a ridicat o casă socială şi un lumânărar. De asemenea, s-au realizat lucrări parţiale la casa parohială. Întrucât lăcaşul de închinăciune ocrotit de Sfânta Parascheva se află în apropierea Universităţii „Al. I. Cuza“, mulţi studenţi vin să se închine aici şi să participe la sfintele slujbe. În fiecare duminică, de la ora 16:00, la Biserica „Sfânta Parascheva“ se organizează cateheză pentru copii, iar activităţile social-filantropice din parohie sunt îndreptate spre persoanele vârstnice şi cu mulţi copii. „Vizita Înalt Preasfinţitului Teofan este un moment de bucurie şi de binecuvântare a activităţilor desfăşurate până acum“, a mărturisit pr. paroh Ion Vicovan.

Lucrări de renovare şi înfrumuseţare la biserica-monument

Biserica „Sfânta Parascheva“ din Iaşi a fost construită între anii 1853-1858, prin stăruinţa preotului Constantin Pavelescu, cu ajutorul familiilor Alexandru Hulubei şi Tăutu, precum şi al credincioşilor, pe locul unei biserici din lemn ridicată pe la 1730. În dreapta sfântului altar, în exterior, se poate vedea o cruce din piatră pe un postament, care indică locul sfintei mese a bisericii anterioare, cu inscripţia 1730. Cu prilejul săpăturilor arheologice efectuate în vederea proiectului de expertiză şi consolidare, au fost descoperite oseminte umane, monede, precum şi ruinele altei biserici mai vechi care i-au făcut pe specialişti să avanseze ipoteza potrivit căreia cea dintâi biserică în acest loc datează din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În 1932 biserica a fost renovată, fiind extins şi sfântul altar. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, biserica a suferit grave deteriorări din cauza unei bombe căzute pe treptele lăcaşului de cult, necesitând efectuarea unor ample lucrări ce s-au executat în vara anului 1945. Lucrări de reparaţie au mai fost întreprinse şi în anul 1955, apoi între anii 1957-1962, când a fost executată şi pictura. În 1993 au fost consolidate cupola bisericii şi turla, afectate de cutremurul din 1977, iar în 1998 s-a lucrat la tencuirea bisericii după care s-a restaurat pictura.